dolomiti

Confesiuni la final de tură în Dolomiți

Nu toată lumea are capacitatea de a înțelege pe deplin secretele muntelui. Mulți văd vârfurile ca pe niște blocuri goale, stâlpi de piatră fără nicio valoare, mase de pietre inutile, apărute ici și colo din capriciile vremii, ale timpului profund. Dar este de ajuns doar să fi aruncat o privire prin măreția mării verticale, cu milioane de boabe de nisip, pentru ca să simțiți uimirea. Minunea care generează întrebări. Întrebări care creează mistere: cine va fi acolo sus? Există cineva acolo? Și dacă există, cum a fost făcut? În pădure, printre stânci, în răsărit de soare, sub frunze, pe vârfuri încă neexplorate. Există secretele muntelui acolo! Vom merge acolo pentru a le descoperi, întinzându-ne mâna, ajutându-ne să urcăm. Ei ne îndeamnă să ne jucăm cu ecoul, ​​pe aripile căruia zboară ultimul cuvânt, să ascultăm vocea vântului, depre care nu vom ști niciodată de unde a provenit. Ei ne conduc de-a lungul râurilor pentru a spiona nimfele cu păr lung de apă, îndreptându-ne pe poteci ce ajung la înalți molizi, unde punându-ne urechea pe trunchiuri, vom simți inima lor bătând.

Muntele este viu, are cinci simțuri-lumea ar trebui să știe asta. Și, că toate ființele speciale are și un simț în plus: percepția. Mulțumită ei, el poate afla în prealabil intențiile barbare ale unora și altora care doresc să îl rănească, să îl răsucească și apoi să îl răpească pentru a-l distruge chiar și pentru simpla colectare de monedă. Pentru cei ce-l iubesc, muntele oferă însă multe-libertate, tăcere, memorie, corp, oboseală, invidie, mândrie, concurență, dragoste, prietenie, durere, Dumnezeu și credință.

Și depinde numai de noi, ce vrem să îi învățam pe copii, ce vrem să împărtășim cu ei.

Gândurile acestea m-au frământat în noaptea de 30 spre 31 iulie 2017, noapte ce a precedat pornirea în aventură ce s-a numit ”Dolomites Hiking Trip 2017”. O aventură alături de zece copii deosebiți, porniți în a descoperi “Sfidarea invizibila” așa cum Mauro Corona (scriitor, sculptor și cățărător) definește Dolomiții, acești munți aparte, misterioși și provocatori. Din tot ceea ce oferă lanțul Alpilor Dolomitici, am ales un crâmpei – poate unul dintre cele mai frumoase și bogate în peisaje și istorie alpină. Am călcat împreună pe poteci străbătute cândva de figuri faimoase ale alpinismului – Tita Piaz, Paul Preuss, Hans Dulfer, Emilo Comici, frații Dimai (asta doar pentru a nominaliza câțiva dintre foarte mulți alții), dar și de contemporani – Reinhold Messner, Maurizio (Manolo) Zanolla, Alex Huber, Nives Meroi, Mauro Corona etc. Am urcat împreună peste pajiști smaltate de flori de munte, am zărit (în fugă) turme de capre negre și mufloni, am admirat (unii chiar și hrănit) stancutele alpine – simbol al libertății absolute. Doar marmotele nu au vrut să se arate, nici chiar când le-am descoperit găurile ce duc la culcușurile lor…

Pașii ne-au purtat, împreună, în lumea misterioasă și tulburătoare a golurilor alpine, peste grohotișuri și stâncării străjuite de creste și turnuri semețe, ca mai apoi să ne avântăm tot mai sus, spre lumea verticală a escaladei și turelor de ”via ferrata”.

Copii au învățat să prețuiască natura, camaraderia, să se și să ajute, să își gestioneze eforturile și să își perfecționeze tehnica alpină, dăruindu-ne, în schimb, zâmbetul lor senin – unul dintre cele mai de preț daruri din viață.

Am râs mult, ne-am distrat copios, am urcat, am văzut multe, ne-am mai și ciondănit… a fost ”Dolomites Hiking Trip 2017”.

 

Liviu Enache

 

 

 

 

  •  
  •  
  •  
  •  
0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *