Din nou în Făgăraș. Pe Negoiu

Am petrecut sfarsitul lunii iulie, mai exact zilele 29, 30 si 31, in Fagaras intr-o tura in zona Balea-Negoiu, impreuna cu o echipa mixta de adulti si copii din taberele Himalaya Travel. Ne-am cazat la refugiul Balea Tunel, o cabana aflata pe partea argeseana a Transfagarasanului. Este o adevarata cabana de munte, de care se ocupa Emil, un om extrem de ospitalier si primitor.

In prima zi, de acomodare, a fost parcurs traseul de pe Valea lui Stan, un canion ingust, cu cascade, grote si bazine naturale cu apa adanca, amenajat cu scari, poduri si pasaje de tip via ferrata pentru incepatori.

Parcursul spectaculos, peisajele destul de atipice pentru Masivul Fagaras si conditia fizica excelenta a participantilor au facut ca tura din aceasta zi sa fie o reusita. Iesind din linistea Vaii lui Stan direct in furnicarul de pe Transfagarasan ne-am trezit un pic la realitate exact la timp pentru pauza de masa de la Balea Lac. Spre seara am facut o plimbare scurta in jurul lacului Balea, pe poteca de pe curba de nivel de sub creasta principala.

Am fost goniti de ploaie si n-am reusit sa facem mai mult, dar a fost bine pentru ca in urmatoarea zi aveam planuri mai marete.

Obiectivul pentru ziua a doua a fost, de fapt, principala tinta a turei noastre: Varful Negoiu. Al doilea ca inaltime din Carpatii romanesti cu cei 2535 m altitudine, este o piatra de incercare din punct de vedere fizic indiferent pe ce parte se abordeaza. A fost parcurs traseul Tunel-Lacul Paltinul-Turnul Patinului-Vf. Laitel-Lacul Caltun-Strunga Doamnei-Vf. Negoiu-Lacul Caltun-Valea Caltunului-cabanele din zona Piscul Negru.

Ploaia si distanta relativ mare au facut ca traseul sa nu fie unul facil, dar toti participantii, cu mic, cu mare au fost la inaltime (atat de propriu cat si la figurat) si varful a fost atins in jurul orei 16.00 dupa 6 ore de urcare. Ploaia ne-a prins si la coborare exact pe Strunga Doamnei, dar totul a decurs fara incidente. Coborarea a durat inca 5 ore, iar de la Piscul Negru pana la cabana noastra de la tunel (15 km) am apelat la un vechi prieten si om de munte care locuieste de ani buni in zona. Astfel, Padre ne-a dus cu masina pana sus, spunand cu ocazia asta 5-6 bancuri numai de el stiute, dar extrem de savuroase. Cand am vrut sa-i platim pentru deranj a rezumat: “aceste cuvinte ne doare”. No comment!

Emil ne astepta ingrijorat crezand ca venim pe alt drum. Chiar ne-a iesit vreo jumatate de ora in intampinare. Mai rar o asemenea reactie la un cabanier din vremurile noastre.

In cea de-a treia zi am pornit un pic mai tarziu decat de in ziua precedenta, dar Emil ne-a ajutat cu masina personala sa urcam pe drumul forestier de pe Valea Fundul Caprei, scutindu-ne astfel de vreo ora de mers pe jos prin caldura. Ruta a fost Fereastra Zmeilor-Lacul Capra-Moara Dracilor-Cabana Balea Tunel. Este un segment din traseul marcat al crestei principale, mai exact cel care ocoleste faimoasa muchie Vartopel-Arpasel, considerata cea mai dificila portiune a crestei principale fagarasene.

Valea Fundul Caprei este binecunoscuta, in ciuda numelui foarte plastic pe care copiii l-au remarcat imediat, pentru numarul mare de marmote care traiesc in zona din care noi am vazut 3 exemplare ce pareau a fi o familie. Revenind iarasi in lumea asfaltului in “pitorescul” Transfagarasan am avut placerea de a “audia” claxoanele si zbieretele din tuneluri, insa nimic nu mai putea umbri sentimentul de bucurie pe care il simtea fiecare.

Ca leader al grupului consider ca a fost o tura reusita, obiectivele initiale fiind atinse in cea mai mare parte. Sigur ca au ramas multe de facut in zona, dar nu au intrat zilele in sac si abia avem motiv sa revenim.

Multumesc celor sase participanti cu care am format o echipa frumoasa de care o sa-mi aduc aminte cu nostalgie. Ambitia si abnegatia copiilor nu a fost intrecuta, poate, decat de entuziasmul parintilor toate investite in aceasta iesire in Fagaras.

Sigur ca mersul pe munte este o “chestie inutila”: de ce ai urca cu sufletul la gura DOAR pentru a cobori? Un fel de pierdere de vreme… Cam asta este parerea des intalnita a multora. Noi insa adoram acest gen de a pierde vremea si consideram ca merita sa intram periodic in Imparatia Muntelui si sa privim din cand in cand in abis.

Atunci cand privim in abis, abisul ne priveste si el…

Radu Hera