Cu bicicletele de Halloween

În weekendul 24-26 octombrie am păstrat tradiția de a ieși cu bicicletele. Ultimul weekend din octombrie punctează încheierea sezonului de bicicletă pentru noi. Octombrie e luna ideală pentru ture: vremea este mai rece, dar este stabilă și fără furtuni. Anul trecut o ploaie bruscă de frunze și raze a reușit să amuțească gașca de gălăgioși din Cheile Râşnoavei și să le inspire guri căscate, râsete angelice și armonie. În fiecare an mergem convinși că vom mai primi un strop de magie.

Sâmbătă dimineață (pe la 9:30) am plecat cu toții în tură prin Prăpăstiile Zărneștiului. Ne-am urcat în șa de la Cabana Gura Râului (760 m altitudine). Drumul a fost foarte relaxant prin prăpăstii – mici țurțuri de gheață în intrările de grote, arcade de culori din Pădurea Pietrei Craiului, iar în față brazi albiți. „Pauzele mici și dese cheia marilor succese” a fost deviza turei; tocmai potrivit pentru că detaliile peisajului se pierd într-o tură rapidă.

Cei mici au obosit, așa că Tibi și echipa lui s-au întors. Ne-am despărțit unde drumul se bifurcă spre locul numit La Table (»1400 m) și spre Cabana Curmătura (1470 m).

Cei mari au început urcușul susținut. Noroiți, dar încălziți, Daria și Dinu, bicicliști veterani, au pedalat »600 m diferență de nivel (până la 1470 m). Traseul nu este marcat pentru MTB, ci este drumul bătătorit de cei ce urcau cu măgarii pe vremuri, pe care azi îl folosesc cabanierii pentru a urca cu proviziile la cabană, iar noi cu bicicletele.

La Cabana Curmătura, recent renovată, prietenii noștrii, cabanierii Vasile și Reta, ne-au servit ceaiul clasic și binecunoscut. Am alunecat la vale, înapoi, printre brazii albi, dar nu de ninsoare, ca cei dinBucurești, ci de chiciură. Miroase a iarnă, dar e încă toamnă! Tibi ne-a recuperat de la Fântâna lui Botorog (850 m altitudine) pe la ora 16:15.

Pentru că ne plac tradițiile, am îmbinat biciclitul cu sărbătoarea. După un ceai acasă pentru a prinde puteri, ne-am dus la Foc! O mare de oameni s-a adunat lângă platoul unde se află Inima Reginei Maria și au petrecut în jurul focului.

Dacă o mulțime de pelerini aleg să vină în București la sfârșit de octombrie, mânați de sărbătoarea Sfântului Dumitru, noi am ales Branul pentru a fi martori la moștenirea arhaică a dacilor, împletită cu tradiția creștină.

Nu ne-am putut opri din a asemăna Focul lui Sumedru (25 octombrie) cu mult cunoscutul Halloween. Acest obicei străvechi al Focului lui Sumedru spune că în ajun de Sfântul Dumitru oamenii trebuie să aprindă focuri mari pentru a aduce lumina ce va purifica locul și va alunga spiritele rele și ghinionul. Cenușa din foc va fi folosită pentru fertilizarea grădinilor și a câmpului – un Halloween câmpenesc.

Pentru că Râșnovul este la o aruncătură de băț, am luat mașina și am vizitat peștera, iar dacă tot suntem în Bran ne oprim și la castel, pentru a ne alinia la tradițiile și istoria locului prin jocuri de-a cavalerii și de-a domnițele.

Încă o dată ultimul weekend din octombrie ne-a lăsat să ne ducem tradiţia mai departe, cu vreme bună şi momente magice. Ne revedem anul viitor, pe aceeaşi dată!

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *