Povești din vacanță

Vacanţaaa!! În sfârşit o pauză de la şcoală!

Am fugit din Bucureştiul ploios şi am venit la Azuga, unde am fost întâmpinaţi cu ninsoare şi soare.

Obosiţi de la şcoala, ne-a luat ceva mai mult până ne-am instalat şi ne-am ales colegii, paturile, dulapurile. După amiază am ieşit la pârtie să probăm si sa regalam echipamentele. La lumina nocturnei boarderii începători  au probat placa şi au alunecat pentru prima dată. A fost palpitant, iar prima căzătură a fost motiv de râs pentru toată lumea. Schiorii au fost impartiti in trei grupe: incepatori, intermediari si avansati.

În pregătirea concursului de talente fetele au inventat o nouă funcţie: stizoare, care înseamnă stilista şi regizoare.

Duminica, 1 februarie

A doua zi de schi a fost cam greu cu răbdarea la rând la instalaţii, dar a meritat!
Seara am ieşit la bulgăreală, apoi  Tibi a tinut un curs despre echipament: cum să ne îmbrăcăm, să ne încălţăm şi cum să ţinem beţele. Vom vedea azi ce au reţinut cei mici :)

Luni, 2 februarie

Plecarea la pârtie continuă să ridice anumite dificultăţi, mai ales când clăparul drept nu vrea să intre în piciorul stâng, dar învăţăm!
A fost o zi de schi extrem de productivă: am început să urcăm cu gondola, iar începătorii au trecut la baby schi. Fiecare urcare era aşteptată cu sufletul la gură şi numărată cu exactitate.
Cel mai entuziasmat a fost David, care ajuns acasă a strigat entuziasmat: „Mamăăă! Să vezi ce fel am căzut azi! Zici că eram un avion!”
Pentru că se citea oboseală pe chipul tuturor am rămas în cabană şi ne-am jucat, am creat poveşti, am fost statui, ne-am făcut declaraţii şi ne-am amuzat.
Dimineaţă abia s-au putut da jos din pat. Sperăm că vor mai avea energie şi pentru tubbing!

Marti, 3 februarie

A fost o zi minunată! Vremea a ţinut cu noi, zăpada numai bună, doar cozile ne mai încetineau. Azi in parcare erau reprezentanţi din toate zonele ţării. După cum am intuit de dimineaţă,  a fost o zi grea. La ora 1 şi jumătate toată lumea plângea de oboseală la baza pârtiei. La prânz a fost o linişte totală în cabană.
Ne-am adunat puterile şi seara am ieşit la snowtubing. Am colectat la final 20 de perechi de obraji îmbujoraţi şi 20 de zâmbete largi!
După cină ne-am relaxat cu cozonaci secuieşti şi o tură de magazin!

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *