vistisoara tabara mtb

 

Vistisoara MTB (vacanta de toamna), 29 octombrie – 4 noiembrie 2017, 7-12 ani

 

În vara 2017 am organizat două tabere de mountain-bike la Vistisoara, copiii s-au simțit minunat, traseele au fost foarte frumoase, așadar cu siguranță toamna colorată de la poalele Făgărașului îi va impresiona pe bicicliștii ce ne vor însoți în vacanța de toamnă .

Țara Făgărașului este un loc de poveste și legendă care își păstrează încă aerul vechi, în sate precum Drăguș, Sâmbăta, Arpașu și Cârțișoara unde ai impresia că te-ai întors în timp.

Baza ne va fi în Viștișoara, un sat micuț aflat în apropierea complexului Sâmbăta, care ne permite să ajungem repede la numeroase trasee de bicicletă și în același timp să fim deja în mijlocul naturii, chiar la intrarea în valea Viștei, poartă de acces spre Vârful Moldoveanu, ”acoperișul României”.

Perioada: 29 octombrie – 5 noiembrie 2017, vacanța de toamnă (duminică-sâmbătă)

Vârsta: 7-12 ani

Locul de desfășurare: Satul Viștișoara, zona Sâmbăta de Sus, Cîrțișoara și Plaiul Lisei.

Tematică: Trasee de mountain-bike în Țara Făgărașului.

Cazare și masă: Cazarea se face în Viștișoara, la pensiune de 3 margarete, în camere de două și trei locuri, unde avem asigurate 3 mese/zi + gustări. Pensiunea este nou construită şi oferă condiţii deosebite de cazare si masă, amplasarea este ideală pentru copii, la liziera pădurii și departe de trafic, astfel încât putem crea acolo o atmosferă intimă de tabără fara accesul altor persoane straine grupului nostru.

Transport: Transportul se va face cu trenul rapid sau cu microbuzul, în funcție de numărul participanților (estimam un timp de aproximativ cinci ore de la plecarea din București). Bagajele și bicicletele vor fi transportate cu microbuzul nostru.

Activități:

  • Trasee de mountain-bike în Țara Făgărașului
  • Aventura Park Drăguş- http://www.aventura-dragus.ro/
  • Drumeţie până la Cabana Sâmbătă – http://www.simbata.ro/
  • Vom vizita Mănăstirea Brancoveanu, ridicată la Sâmbăta în 1696
  • Centrul meşteşugăresc Drăguş unde vom face o incursiune în istoria zonei şi vom descoperi meşteşugurile păstrate peste veacuri, prin intermediul unei prezentări autentice
  • Ateliere de creaţie, jocuri de echipa
  • Ateliere de prim-ajutor, ecologie, alimentație și hidratare pe munte
  • Foc de tabără

Alte observații:

  • Este obligatoriu echipamentul de protecție format din: cască de bicicletă, genunchiere+cotiere (pot fi și de role), mănuși de bicicletă
  • Vom forma grupe în funcție de vârsta participanților și de nivelul lor de îndemânare, traseele urmând a fi parcurse în funcție de nivelul fiecărei grupe
  • După tabără veți putea intra în posesia fotografiilor realizate de-a lungul săptămânii

Preț: 1480 RON/copil

*Preţul include: transport dus-întors, cazare 6 nopţi, trei mese/zi şi gustări, trasee și activităţi, instructori, diplome, medalii, premii

*Preţul nu include închirierea mountain-bike-ului în cazul în care participantul nu deţine bicicletă proprie (va costa 60 ron/zi, se vor lua în calcul 5 zile de închiriere). În cazul în care aveţi mountain-bike personal vom asigura transportul acestuia.

Ne rezervăm dreptul de a schimba traseele și activitățile propuse pentru această tabără în cazul condițiilor meteorologice nefavorabile, prioritară fiind pentru noi siguranța grupului

ÎNSCRIEREA:

  • trimite un email la adresa luciana@himalayatravel.ro sau
  • apelează 0722.474.317 (Luciana Laudoniu) sau
  • completează formularul alăturat

ALTE ÎNTREBĂRI: Vă rugăm ca pentru orice întrebare/nelămurire să ne contactați!