family weekend

 

Weekend Family, 9-11 martie 2018

 

Primul Weekend Family din sezonul de schi ne reunește pe toți la Poiana Brașov!

Weekend Family este prilejul prin care puteți petrece sfârșitul săptămânii alături de copiii dumneavoastră în cadrul cursurilor de schi pe care le vom adapta nivelului fiecăruia. Copii sau părinți, veți beneficia cu toții de cursuri de schi pe parcursul celor 2 zile. Părinții care nu au mai schiat niciodată o pot lua ca pe o provocare, iar cei de nivel mediu și peste, vor face cu siguranță progrese. Copiii vor avea un program separat de-a lungul orelor de schi pentru a-și face prieteni noi, dar și datorită metodei diferite de predare.
În cele 2 seri, de vineri și de sâmbătă, ne adunăm cu toții în jurul mesei la un pahar de vorbă.

Vă așteptăm, cu mic cu mare!

PERIOADA: 9-11 martie 2018 (vineri-duminică)
VÂRSTA: orice vârstă
ZONA : Poiana Brașov
CURSUL DE SCHI: La cursurile de schi  susținute de instructorii Himalaya Travel sunt așteptați atât începătorii, cât și intermediarii și avansații. Grupele de curs vor fi organizate în funcție de nivelul de cunoștințe al fiecăruia.
ACTIVITĂȚI : Cursuri de schi 5-6 ore/zi, activităti relaxante și distractive.
CAZARE: Cazare 2 nopți la pensiune 3* cu camere de 2 și 3 locuri.
MASA: Avem asigurate 3 mese pe zi și gustări, mâncarea este gătită zilnic, proaspătă.
TRANSPORT: Sunteti asteptati la locul cazarii, vineri, ora 19:00. In cazul in care nu puteti ajunge la locul cazarii cu masina proprie va rog sa ne solicitati ajutorul.
PREMIERE : În ultima zi a excursiei fiecare schior/schioare va fi premiat/ă.
FOTOGRAFII ȘI UPDATE: Veți primi fotografii la finalul excursiei
PREȚ : 550 RON/adult ; 460 ron/copil; 380 ron/copil sau adult care nu doreste cursuri de schi (cazare si masa)

EXTRACOSTURI:
-Transportul pe cablu se calculează la sfârșitul excursiei în funcție de numărul de urcări. Prețuri orientative : pentru începători aprox 50 ron/sejur, pentru nivel mediu aprox 150 ron/sejur, pentru avansați aprox 200 ron/sejur
-închirierea echipamentului de schi (în cazul în care nu aveți echipament propriu)– 30 ron /zi (schiuri,clăpari,bețe)

ÎNSCRIEREA:
-trimite un email la adresa luciana@himalayatravel.ro sau
-apelează 0722.474.317 (Luciana Laudoniu) sau
-completează formularul alăturat

.

Mai jos puteți vedea cum s-a desfășurat unul din weekend-urile noastre pentru familie:

Weekend Family pe pârtie

A venit momentul pentru debutul următorului tip de evenimete  Himalaya Travel: Family Weekend!

Copii și părinți au trecut prin aceleași etape: probare echipament, reglare, și testul de schi. Ne-am separat pe grupe și am dat startul!

Am avut doua zile de schi incredibil de însorite. Puteai schia și în tricou dacă îți plac temperaturile mai răcoroase. Doar dimineață tremurăm puțin.

Am apreciat curajul părinților de a începe acest sport odată cu cei mici, mai ales a celor care locuiesc la mare. Plugul, virajele au fost lecții comune.

Ne-am bucurat să vedem cum schiul este o moștenire de familie pentru părinții și copii de nivel avansat.

Petru, deși începător, mai are foarte puțin până să îl ajungă din urmă pe fratele lui. Am fost uimiți de perseverența lui în a exersa continuu. Pauza de masă era singurul moment de repaos. Progresul este un atribut pe care l-am putut oferi tuturor începătorilor, adulți sau copii.

Seara copii au ieșit la derdeluș, iar părinții s-au relaxat la un vin fiert, așa cum e mai potrivit în sezonul de iarnă.

Duminică, după schi, am împărțit medalii și diplome pentru toți participanții, chiar și pentru cei care nu au schiat, în speranța că vor prinde curaj să încerce și ei data viitoare.

Puteti vedea toate fotografiile aici:

Fotografii din Family Weekend 16-18 ianuarie