Austria: un vis devenit realitate în 2004, atunci când am organizat prima tabără de schi la Solden. De atunci și până astăzi am organizat peste 80 de tabere de schi, fie pe ghețari, fie pe domenii schiabile de joasă altitudine în care am regăsit farmecul satului de munte împletindu-se cu tot ce-i trebuie unei stațiuni de top.
Sutele de zile petrecute pe pârtiile din Tirol sau din landul Salzburg, în aerul tare amestecat cu miros de apfelstrudel au făcut din aceste locuri un loc special pentru noi pe harta lumii….și a inimii!
Când ne-am ales partenerii tradiționali am luat în calcul: să avem skibusul aproape de pensiune, pârtii care să ne permită evoluția fiecărei grupe de schi, iar stațiunea să fie suficient de generoasă cât să ne incite să-i explorăm toate cotloanele. Revenim cu bucurie în locațiile devenite atât de familiare, care ne asigură intimitatea grupului și cel puțin un loc generos în care să ne strângem cu toții pentru masă, discuții și jocuri.
În intervalul ianuarie – aprilie 2024 organizăm tabere de schi în trei destinații: Saalbach Hinterglemm, Stubai și Hintertux.
Copiii vor schia în intervalele 9.30/10.00-12.00 și 13.00-15.30, cu o pauză de masă în intervalul 12.00-13.00, alături de instructorii noștri, împărțiți pe grupe de aproximativ 6-7 copii în funcție de nivelul de schi.
În prețul taberelor sunt incluse: biletul de avion Lufthansa (București-Munchen-București), cu taxe de aeroport incluse, bagajul de cală (inclusiv echipamentul de schi), bagajul de mână, transferul de la aeroport la cazare și retur, cazare cu mic dejun și cină, cursurile de schi și activitățile de după amiază, precum și skipassul.