O vacanță de neuitat la Cabana Richita (3-9 ianuarie 2022)

V-am obișnuit ca iarna să fie sinonimă cu schiul.

Dar…aglomerația de pe pârtii și de pe șosele ne-a făcut să fim atenți și la alte variante de petrecere a săptămânii de după Sărbătorile de iarnă.

Așa s-a născut ideea vacanței din 3-9 ianuarie 2022 în inima pădurilor virgine ale Făgărașului alături de prietenii noștri de la Conservation Carpathia. Începând cu repopularea Făgărașului cu zimbri, până la protecția integrală a celor mai valoroase păduri nefragmentate din Europa de pe valea superioară a Dâmboviței,  acești oameni deosebiți  fac de câțiva ani buni eforturi pentru crearea unui adevărat ”Yellowstone european”. Suntem onorați să facem echipa cu ei în prima tabără de iarnă pe care o organizăm în afara pârtiilor, menită să îi transforme pe copii în detectivi ai pădurii, rangeri, și viitori cetățeni care înțeleg importanța unei vieți trăite în armonie cu natura.

De la orientarea în pădure doar cu ajutorul auzului, mirosului și pipăitului până la jocuri interactive menite să ne ajute să înțelegem mai bine cum funcționează arborii și habitatele forestiere, totul este pus la punct într-un program pe care îl găsiți mai jos.

Cazare și mese: La Cabana Richita, o locație nou-nouță inaugurată în această vara, care este de altfel și cel mai mare centru de activități de explorare a naturii din România. Richita care are toate facilitățile pentru a găzdui activități  atât în interior cât și în aer liber, în pădurile fundației Conservation Carpathia precum și de-a lungul râului Dâmbovița.

Cabana este rezervată exclusiv pentru grupul nostru, capacitatea maximă fiind de 24 locuri pentru copii distribuite în 2 camere a 6 locuri și 2 camere a câte 8 locuri. Centrul deține o sală de cursuri cu capacitate de 30 de locuri dotată cu echipament de prezentare.

Cui se adresează tabăra: copiilor între 8-11 ani, care au vacanță în această perioadă (ciclul primar).

Echipa: Instructorii HT împreuna cu doi traineri de la Conservation Carpathia

Program:

ZIUA 1: CONECTARE CU NATURA

ORA 1: Să ne cunoaștem (joc interactiv de cunoaștere, nume asociate- plantă- animal/asociere sunetmișcare-cuvinte)
ORA 2: ”În curtea cabanei” (mimăm cuvinte cheie din programul de ”Conectare cu natura”)
– deplasare în natură
ORA 3: ”Pădurile cultivate vs. păduri mixte”
– importanța protecției habitatelor forestiere (joc cu scenariu ”Pădurile cultivate vs. păduri mixte”);
– cunoașterea pădurii prin simțuri;
– îmbrățișarea unui arbore;
– reproducerea unor sunete auzite în natură;
– deplasare în natură.
ORA 4: ”Reprezentări ale arborilor”
– reprezentarea ghidată despre viața arborilor;
– povestea pădurii văzută prin ochi de copil → mimă ”Fiecare om/ copil are arborele lui” (joc de
cuvinte și comunicare).
ORA 5: ”Să construim un arbore”
– joc interactiv de reprezentare și învățare alcătuire și funcționare a unui arbore;
– recunoaștere diferite specii de arbore;
– joc reprezentări arbori din Munții Făgăraș.

ZIUA 2: POVESTEA ANIMALULUI ASCUNS

ORA 1: ”Ce înseamnă să fii un expert în faună/ ranger?”
– joc ”Găsește perechea!”;
– joc ”Cine sunt eu?”.
ORA 2: ”Povestea animalului ascuns”
– prezentare poveste;
– prezentare video;
– reprezentare prin desen a animalului ascuns.
ORA 3: ”Întoarcerea zimbrilor”
– prezentare poveste ppt.;
– ierbarul zimbrilor;
– joc ”Lupii și zimbrii”.
ORA 4: Joc ”X și O” ( cu întrebări din informațiile prezentate anterior)
ORA 5: ”Turma zimbrilor”
– ”interviu” cu un animal.

ZIUA 3: CĂLĂTORIE SPRE INIMA PĂDURII

ORA 1: ”Lucruri interesante despre o pădure” (joc habitate)
ORA 2: ”Cât de aproape?” (orientare în natură doar cu simțul auzului, mirosului și pipăitului)
ORA 3: ”Rețeaua trofică” (joc)
ORA 4: ”Piramida vieții” (joc)
ORA 5: ”Adevărat sau fals?” (joc)
”Aparatul de fotografiat” (joc)

ZIUA 4: CARNAVALUL NATURII

ORA 1: „Ștafeta indiciilor” (joc)
Mulaje plante și animale
ORA 2: ”Rețetă pentru pădure” (joc)
ORA 3: ”Detectivii pădurii” (joc de descoperire și observare a plantelor și animalelor)
ORA 4: Pregătire costume carnaval+ organizare scenetă
ORA 5: Desfășurarea carnavalului

ZIUA 5: ”LA REVEDERE, TABĂRĂ!” (PROIECTE FINALE)

ORA 1: Poezie armonică
Scrisoare către mine
Poezie verticală
ORA 2: ”Interviu” cu natura
Reflecții în pădure
ORA 3: ”Adevărat sau fals?” (joc în natură)
ORA 4: ” Nasul” (joc)
”Reconstruiește animalul/planta!” (puzzle)
Momente speciale
ORA 5: Realizarea unui afiș cu impresii/momente memorabile din tabără
Prezentarea ideii reprezentată în afiș
Premierea participanților

*Activitățile propuse se vor adapta grupului și se va ține cont de starea vremii

Info Covid19:  Participarea se face pe baza certificatului verde sau a rezultatului negativ al unui test rapid

Preț:

2850 ron (pretul include transportul cu autocarul pana la destinatie si inapoi, cazarea si mesele pentru 6 nopti/7 zile, programul taberei si activitatile propuse)

Înscrie-te: