Prescolari II, ”Super Eroii” (Predelut), 29 iulie-3 august 2019

Varsta cuprinsa intre 5 si 7 ani reprezinta perioada din viata copilului, in care au loc progrese remarcabile. Prin taberele propuse de noi, incercam sa aducem o contributie dezvoltarii celor mici, dincolo de cadrul educatiei formale de la gradinita si clasa zero. Activitatea dominanta la aceasta varsta este jocul, pe care si noi il vom exploata in toate formele pentru a-i face pe copii sa revina acasa mai autonomi, mai comunicativi, si de ce nu, mai responsabili.
Nu este prea devreme sa ii implicam pe micii prescolari in activitati outdoor, sa le insuflam dragostea pentru natura si pentru munte. Odata facut pasul ”plecatului de acasa”, restul va veni de la sine sub forma unei frumoase si memorabile povesti.
PERIOADA:  29 iulie-3 august 2019 (Luni-Sambata)
VARSTA:  5-7 ani
ZONA:  Predelut (Bran)
TEMATICA:  Taberele pentru copii prescolari se adreseaza celor mai mici dintre taberisti, cei de pana in 7 ani, respectiv copiilor prescolari si celor de clasa zero, accentul fiind pus pe petrecerea timpului liber in mijlocul naturii.
OBIECTIVE:  Scopul principal al taberei este ca cei mici sa prinda drag de natura si de activitatile desfasurate pe munte, in aer liber, sa se intoarca acasa veseli, mai responsabili, mai sociabili si mai independenti.
ACTIVITATI:
  • Initiere in escalada: vor fi montate manse asigurate si supravegheate de instructorii nostri:
  • Tir cu arcul – ateliere si concurs
  • Orientare in mediul montan
  • Notiuni de ecologie (cum putem recicla deseurile colectate selectiv si de ce)
  • Drumetii usoare adaptate varstei celor mici
  • Jocuri de echipa
  • Ateliere de creatie
  • Foc de tabara, premiere
La linkurile de mai jos puteti vedea fotografii din taberele noastre dedicate copiilor de sub 7 ani din anii trecuti:
CAZAREA:  Pensiunea Oana Boutique , Predelut (Bran). Pensiunea Oana Boutique dispune de 13 camere dupa cum urmeaza: 7 camere duble standard, 4 camere duble deluxe si 1 apartament family compus din 2 camere
MASA:  3 mese/zi si gustari
ASISTENTA SI SUPRAVEGHERE: Instructorii ii vor indruma si ajuta pe cei mici la activitatile zilei urmarind ca totul sa se desfasoare in siguranta si intr-o atmosfera pozitiva. Pentru fiecare grup de aproximativ sase copii este alocat un instructor Himalaya Travel.
PRET:  1.580 RON

INSCRIEREA:  Va puteti inscrie sunand la 0735.131.131 sau trimitand un email la inscrieri@himalayatravel.ro, si este considerata valida in momentul in care este platit avansul de 300 RON.