cetatile ponorului

Cetatile Ponorului “povestite” de Nicoleta

Poate va veti astepta ca la Cetatile Ponorului sa gasiti fortificatii impresionante, la Focul Viu sa descoperiti povesti medievale, iar in Lumea Pierduta niste ruine napadite de vegetatie. In cazul acesta e posibil sa aveti o surpriza uriasa vizitand Platoul carstic al Padisului, cel care “ascunde” locurile de mai sus.

Padisul este un taram de basm.

Lumea Pierduta te plimba printr-un traseu cu avene: Avenul Negru, Avenul Gemanata, Avenul Pionierilor, Avenul Ascuns si lacul Taul Negru.

Focul Viu, departe de a fi fierbinte, este unul din ghetarii permanenti din tara noastra. Lumina intra printr-o fereastra din tavanul pesterii care adaposteste ghetarul, iar atunci cand razele se aseaza deasupra acestuia, il fac sa se asemene cu o mica vatra de foc. Copii sunt mereu fascinati de drumul pana la ghetar, de diferenta de temperatura si de felul in care gheata rezista caldurilor.

Poiana Ponor este un loc fascinant care, de la an la an, se infatiseaza altfel. Uneori o vezi ca pe o pajiste intinsa, traversata de un fir de apa ce provine de la Izbucul Ponor, alteori este un lac urias, marginit de stanci, pe care le folosim uneori pentru escalada. Cand apele sunt retrase vei vedea caii motilor care se plimba linistiti si pasc liberi, fara paznic, fara haturi. Am mers cu copiii pe firul raului pana la izbuc, unde apa tasneste din munte si a format o intrare de pestera, in streasina careia si-au facut pasarile cuiburi.

Cetatile Ponorului primesc in interiorul lor doar pe cei foarte bine pregatiti. Portalul si intrarea secundara a pesterii sunt traversate de apa, si in functie de cat de ingaduitoare este natura, poti intra. Nu este recomdat sa intri in vremuri ploioase pentru ca raul se umfla usor. Dar natura a fost darnica si ne-a ingaduit tuturor sa vedem spectacolul din interiorul cetatilor de la Balcoane, un alt traseu accesibil din aceasta zona. De aici poti vedea interiorul fostei pesteri, a carui tavan s-a prabusit si a dat nastere la ceea ce numim azi Cetatile Ponorului.

La Pietrele Galbenei copii s-au simtit stapanii lumii privind Apusenii de la belvedere.  La Pestera Sura Boghii am fost musafirii familiei de pitici din fundul pesterii, trei stalagmite ce par a fi trei pitici pe soclu.

Cunoasterea pesterilor ne invata sa respectam o comunitate pe care nu prea o intalnim. E vorba de coloniile de lilieci, care sunt in galeriile superioare sau cele accesibile doar speologilor. Copiii vorbesc in soapta si merg cu grija pentru a nu-i trezi din somnul lor diurn.

Pentru ca tot am ajuns la capitolul “pesteri”, in aceasta tabara lanterna frontala este un accesoriu indispensabil. De obicei luam cu noi una-doua frontale in plus pentru cei ce le uita acasa. Circuitul Groapa de la Barsa este traseul dedicat initierii in lumea pesterilor. Coboram in toate pesterile accesibile turistilor. Adesea gasim gheata imediat dupa intrarea in pestera, in functie de temperaturile din fiecare an. Daca ridici frontala in tavan vei gasi mereu drumul spre iesire. Curentii de aer cald formeaza condens si in tavan se aduna stropi de apa ce prind lumina in ei, si descriu o galaxie stralucitoare. Pe drum ne oprim putin si la Lacul Negru, un lac suspendat, care si-a primit culoarea de la solul fertilizat de frunzele foioaselor.

Acum doi ani ne-am avantat pe un traseu mai lung pana in satul Casa de Piatra si pestera Ghetarul de la Vartop. Intotdeauna tinem cont de aptitudinile copiilor. Fiecare tabara e diferita. Cand sunt copii care au exercitiul mersului sau obisnuiesc sa mearga cu bicicleta mergem si in acest traseu de 6-7 ore, cu pauzele necesare.

Cabana in care stam (Cabana Cetatile Ponorului) este un exemplu ecologic. Este o cladire care se autosustine energetic, folosind apele izvoarelor de munte. Este locul in care ne simtim liberi si noi, instructorii, si copii. Nu suntem legati nici macar de firele electrice. Singurele care ne leaga de civilizatie sunt firele invizibile ale undelor radio. Linistea locului, apropierea de natura, mancarea doamnei Maria, asternuturile imaculate sau ceva magic face ca somnul sa fie mai dulce si mai odihnitor decat in orice alt loc in care am fost pana acum. In curtea cabanei avem si o stanca pe care o exploatam nelimitat pentru escalada.

In apropiere este o mica pestera cu intrare secreta descoperita de foarte putin timp, si pe care ne-au aratat-o Liviu si Delu cabanierii de la Cetatile Ponorului. Astfel avem sansa sa vedem o pestera pe langa care poti trece cu usurinta, intrarea de la drum fiind mica si ascunsa de tufe. Ai putea crede ca este o scorbura accidentala.

Este un efort urias sa incerci sa pui intr-o pagina ceea ce inseamna tabara la Cetatile Ponorului. Lipsa televizoarelor din camere, ruperea de tot ce inseamna tehnologie si civilizatie urbana naste in copii si in adulti un alt fel de comportament; descopera in ei atitudini neexploatate, pentru ca pana la urma caracterul nostru si intreaga noastra existenta este rezultatul conjuncturilor si a contextelor in care ne aflam.

Nicoleta Gavrila

.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *