Echipa Himalaya Travel

Vezi mai jos detalii despre echipa noastră!

Despre noi

Himalaya Travel este o agenție de turism activ (tabere și ture montane), teambuildinguri și evenimente corporate. Echipa noastră a prins contur la începutul anilor 2000 atunci când am organizat o primă tabără de schi din dorința de a sta cât mai mult timp cu schiurile și clăparii în picioare. De-a lungul anilor am adăugat în portofoliul nostru tematici legate de sporturile montane pe care le practicăm noi înșine cu pasiune: mountain-biking-ul, trekkingul și escalada.

Am continuat să împărtășim, an de an, din bucuriile stilului nostru de viață nomad, strângând în jurul nostru o comunitate de copii și părinți pe care i-am inspirat să se autocunoască și să se dezvolte prin tot ce-ți aduce sportul, muntele, prietenia.

Câtorva adolescenți li s-a îndeplinit visul: ”să nu se termine niciodată vacanța”, rămânând alături de noi, la început ca și instructori juniori, iar mai apoi ca și instructori deplini, acreditați ca și monitori de schi sau ghizi montani și al căror proces de învățare continuă, ca de altfel pentru noi toți.

Te așteptăm și pe tine alături de noi, de pe crestele Retezatului și ale Făgărașului până în adâncurile Apusenilor.

Schiază, pedalează și cațără-te alături de noi! Fii parte din comunitatea noastră și transformă aceste pasiuni într-un stil de viață în care vei regăsi energia, prietenii și aventura de care ai nevoie!

Luciana și Echipa HT

”Nu ucide decât timpul, nu lăsa decât urma paşilor tăi, nu lua decât imagini”


0735.131.131

[email protected]

Echipa Himalaya Travel

Luciana Laudoniu

Luciana Laudoniu

Trăgându-se dintr-o familie cu tradiție în alpinism, Luciana devenea la nouăsprezece ani unul din pionierii turismului de aventură de la noi. Din 2002 a început organizarea ieșirilor în natură pentru copii și adulți, a învățat mii de oameni să schieze și a insuflat tuturor celor din jur pasiunile ei și importanța apropierii de natură. Este instructor de schi și ghid montan AGMR.

Tiberiu Stăncicu (Tibi)

Tiberiu Stăncicu (Tibi)

Tibi este recunoscut ca fiind unul dintre cei mai răbdători și sufletiști instructori. Lucrează din 2011 în taberele pentru copii, îndrăgește schiul și muntele și împărtășește cu cei mici și mari aceste pasiuni.

Aici puteți citi mai multe despre Tibi

Cristi Stotz

Cristi Stotz

Cristi a practicat schi-alpinism de performanță și iese frecvent în primele locuri la maratoanele montane de alergare și schi de tură. Este un montaniard și un sportiv deosebit pe care ne bucurăm să îl avem în cercul nostru de prieteni și în echipa noastră.

Simona Paxaman

Simona Paxaman

Simona este pasionată de drumeții și de munte, având o experiență bogată în cadrului unui ONG de profil. Iubește călătoriile mai mult decât orice și este ghid de turism autorizat.

Matei Laudoniu

Matei Laudoniu

Matei crede că lucrurile capătă valoare atunci când sunt împărtășite. Și pentru că a mers pe munte, a schiat și a mers cu mountain-bike-ul toată viața, s-a hotărât să transmită și copiilor pasiunile lui. Matei este instructor de schi și ghid montan AGMR.

Mihai Găgenel

Mihai Găgenel

Buștenean ”din tată-n fiu”, Mihăiță își retrăiește copilăria petrecută la poalele Bucegilor cu fiecare tabără. Fie că este vorba despre drumeții, despre schi sau activitățile din cabană, el este acolo, întotdeauna în mijlocul copiilor.

Dumitru Chiriac

Dumitru Chiriac

- student la Facultatea de Educație Fizică și Sporturi Montane Brașov
- implicat de mic în activitățile montane, crescut în Zărnești
- îndrăgesc să îmi petrec timpul cu copiii și să creăm experiențe împreună
- alergător montan legitimat la CSU Transilvania Brașov secția Atletism
- instructor de schi certificat
- membru activ al Clubului pentru Protecția Naturii și Turismului Brașov (CPNT)

Oana Harabagiu

Oana Harabagiu

Oana a descoperit munții în 2009 și de atunci au fascinat-o și bucurat-o. ”Nimic nu se compară cu senzația de liberatate pe care o ai când esti pe o creastă, când cotidianul și grijile sunt departe sau când te trezești și deshizi cortul și în fața ta se aștern cerul și pădurea."

Mugurica Constantin

Mugurica Constantin

Mugurica locuiește în Bușteni și muntele i-a fost mereu loc de joacă.
Schiază de mic copil, fiind instructor acreditat de schi și snowboard pentru copii și adulți. A absolvit cursuri de prim ajutor, medicină de urgență și securitate montană în managementul riscurilor asociate avalanșelor.
În ultimii ani a descoperit escalada și schiul de tură, pe care le-a adăugat cu drag pe lista activităților preferate.

David Bouffard

David Bouffard

David Bouffard a primit la GALA MUNTELUI 2022 trofeul pentru rezultate de cel mai înalt nivel obținute pentru România la diverse competiții internaționale. Înainte să se mute în România a făcut parte din echipa canadiană de escaladă pe gheață și a fost antrenorul echipei de copii care reprezenta orașul Quebec în cadrul competițiilor din Canada. Este sarea și piperul taberelor noastre de escaladă, un prieten deosebit și un Român în toată puterea cuvântului.

Cătălin Tămâianu (Drobeta)

Cătălin Tămâianu (Drobeta)

Drobeta se bucură de simpatia copiilor datorită umorului ce-l caracterizează. Copii spun că Drobeta este "un om cu sufletul foarte mare care încearcă din răsputeri să pară un tip dur :)" . Este membru Salvamont Bușteni, pasionat de schi și snowboard, majoritatea zilelor dintr-un an petrecându-le pe munte.

Cătălin Grigoriu

Cătălin Grigoriu

Cătălin este un copil mare şi înţelept... A descoperit muntele târziu în viaţă, dar asta l-a ambiţionat să înveţe ca şi Făt-Frumos, într-un an cât alţii în şapte. Astăzi este un schior de top (atât pe pârtie, cât şi în afara ei), alpinist, biciclist (instructor MTB MIAS), ecologist, animator camp de vacanţă (atestat CNFPA) şi fotograf. A renunţat la viaţa corporate pentru natură şi educaţie.

Delia Gavlitchi

Delia Gavlitchi

Delia este artista - sportivă a echipei. Crede în educaţia experenţială şi din anul 2012, de când a început să lucreze în domeniu, încearcă să implementeze această metodologie în tot ce face: schi, căţărat, bicicletă, drumeţii, teatru ...

Radu Hera

Radu Hera

Cu o experiență montană deosebită care include cinci expediții internaționale și alte zeci de ture în munții înalți din Europa și nu numai, Radu este pentru copiii din tabere o sursă inepuizabilă de cunoștințe, de povești, de umor și de energie pozitivă.

Alex Băcanu

Alex Băcanu

Alex este un împătimit al MTB-ului și un priceput mecanic de biciclete. Politehnist, inginer de rootere în devenire, Alex iubește să colinde toți coclaurii posibili cu bicicleta în vacanțe. A descoperit comunitatea noastră în 2016, ca și participant la o tabără de mountain-bike, impunându-se de la primul contact cu echipa noastră prin seriozitate și rigoare.

Andrei Grosu

Andrei Grosu

Andrei este un împătimit al coborârilor prin toate grohotișurile munților, un iubitor al copiilor și un mare entuziast când vine vorba despre jocuri și activități dedicate lor. Ne-a descoperit în 2014 prin intermediul unei tabere de schi, integrându-se în echipa noastră și devenind la rândul său instructor junior. De asemenea este un mare iubitor (și uneori chiar interpret!) al muzicii populare din Mehedinți.

Silvia Bițan

Silvia Bițan

Silvia crede că nu contează câţi ani ai adunat în viaţă, ci câtă viaţă ai în ani. De aceea s-a hotărât să schimbe jobul din corporație cu cel din natură. Silvia este pasionată de tot ce înseamnă munte, natură și călătorii, fiind instructor de snowboard iarna, instructor în taberele de vară Himalaya, dar și ghid de turism autorizat, local, montan și național.

Mihaela Tudoran

Mihaela Tudoran

O persoană colorată, cu zâmbetul pe buze și curajoasă. În prezent este studentă la facultatea de Sociologie și Comunicare și o voluntară implicată în 4 organizați diferite printre care se numără și ,,Crucea Roșie Brașov".

,,Într-o zi, mi-am luat chitara în spate și am plecat pe potecile înguste ale muntelui unde am descoperit frumusețile lui, pasiunea pentru cățărat și iubirea față de oameni."

Vlad Porojan

Vlad Porojan

"Himalaya Travel este o a doua familie pentru mine. Am crescut împreuna cu ei, mi-au deschis orizontul catre nemărginirea munților și m-au învatat tot ce stiu despre sporturile outdoor". Vlad este un exemplu că din participant într-o tabără de preșcolari poți deveni om de bază al echipei de instructori. Acum a venit momentul să împărtășească celor mici tot ce a învățat în ultimii ani.

Cristina Zbuchea

Cristina Zbuchea

Cristina este o fire sportivă care iubește aventurile. De mică adoră să petreacă cât mai mult timp în natură, astfel încât munții au fascinat-o din momentul în care i-a descoperit, devenind o mare entuziastă a schiului și a mersului pe munte. Se bucură să ghideze oameni interesați să descopere natura și bogățiile ascunse ale acesteia.

Ioana Anghel

Ioana Anghel

”Himalaya Travel m-a învățat că o mână de oameni speciali, muntele și câteva corturi îți pot face sufletul să cânte.” Ioana a crescut cu echipa noastră, ajungând să se integreze în comunitatea de instructori care fac posibile taberele Himalaya Travel. Este o bună schioare, amatoare de schi de tură și de incursiuni în mijlocul naturii, fie pe schiuri sau pe bicicletă.

Cătălin Crăciun

Cătălin Crăciun

Prima sa pasiune a fost pictura, iar într-un moment de inspirație a ieșit să picteze afară.
Însă ceea ce a descoperit în afara celor patru pereți, nu a fost doar inspirație pentru lucrările sale, ci și dragostea pentru tot ceea ce înseamnă natura. De atunci au început hoinărelile sale pe poteci, cărări și creste de munte precum și pasiunea pentru mountain-bike.
De mic a îndrăgit să călătorească, bifand țări, orașe, locuri de pe hartă, continuând să facă același lucru și alături de echipa noastră.

Alexandru Nicușor Matei

Alexandru Nicușor Matei

Licențiat al facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Niki, așa cum îl știe toată lumea s-a orientat către domeniul artei vizuale făcând carieră ca și fotograf, designer și Art Director în publicitate. Din pasiunea pentru lucrul cu adolescenții și-a făcut obiceiul de a ne fii alături an de an în organizarea taberei noastre de Fotografie și Creație Media.

Prieteni și colaboratori

Mihai Puica

Mihai Puica

Dacă un munte este ”sculptat” de vânt și de apă, Mihai a fost ”sculptat” de ieșirile în natură. Când era mic era pescuitul, apoi au venit mersul cu cortul, cu bicicleta, cu caiacul sau schiatul. Crede că este foarte important pentru oricine, copil sau adult, să aibă șansa de a descoperi, înțelege și aprecia natura. Himalaya Travel este contextul în care se poate exprima foarte ușor și unde are grijă să le ofere copiilor cadrul sigur în care să se bucure de natură. Mihai este ghid montan, silvicultor, fost învățător și grădinar.

Mircea Moldovan

Mircea Moldovan

De mic copil Mircea a îndrăgit natura și tot ceea ce reprezintă aceasta, la început prin intermediul familiei, iar mai apoi a Cercetașilor, care pe rând l-au făcut să caute mai multe ieșiri pe munte. Mircea este instructor de dans în Târgu Mureș, ghid montan și instructor de schi în cadrul taberelor noastre.

Cătălin Cătana

Cătălin Cătana

Membru activ în cadrul Organizației Naționale Cercetașii României, cu o experiență de peste 13 ani în organizarea și coordonarea activităților educative dedicate copiilor, tinerilor și adulților. Creativ, energic, entuziast, iubește muntele, toate activitățile conexe și este gata oricând de o nouă aventură.

Ioana Jalba

Ioana Jalba

Ioana spune că merge pe munte "de când se știe". A urcat pentru prima oară în munții Făgăraș la vârsta de 6 ani, urmând o tradiție în familie și crede că acela a fost un moment care ți-a pus puternic amprenta pe felul în care își trăiește viața acum.
Ioana este antreprenoare, designer, alpinistă, merge cu bicicleta, face snowboard, ski și ski de tură. Își petrece tot timpul liber în natură și întrucât a descoperit că asta îi aduce echilibru, își dorește acum, la rândul ei, să le insufle copiilor bucuria de a merge pe munte.

Adi Florea (Charly)

Adi Florea (Charly)

Charly este un vechi prieten care lucrează în cadrul proiectelor noastre atât vara, cât și iarna. Născut în Bușteni, este un bun cunoscător al Bucegilor și al Văii Prahovei, bun schior, pasionat de mountain-bike, escaladă și trekking.

Mădălina Ion

Mădălina Ion

Din 2009 Mădălina a organizat activități săptămânale și ieșiri la cabană/cort (campuri cercetășești) + hike-uri pentru copii cu vârsta între 6 și 10 ani. A participat la stagii de pedagogie și animație în cadrul ONCR-ului și a fost evaluată ca "Lucrător de tineret"(cod COR 341205) de către ANC (Autoritatea Națională pentru Calificări). Ca hobby-uri personale are activități legate de munte, ture lungi cu cortul, trail-running, activități de iarnă și escaladă.

Marius Ioana

Marius Ioana

Marius este un prieten de suflet și un montaniard care pune multă pasiune în activitatea de ghid montan pe care o desfășoară. Cunoscător al multor cotloane din Carpați, Marius este în același timp un instructor iubit de copii pentru harul său de povestitor și pentru umorul tonic și mereu proaspăt cu care descrețește fruntea oricui.

Membrii de onoare

Marian Gherman

Marian Gherman

Cu o experiență de opt ani în taberele pentru copii, Marian este un foarte bun organizator al activităților pentru cei mici (atât outdoor cât și indoor). Practică această meserie cu pasiune și devotament, este un bun cunoscător al traseelor montane și al tehnicilor de schi.

Nicoleta Gavrilă (Nico)

Nicoleta Gavrilă (Nico)

Mult îndrăgită mai ales de copiii mici, Nicoleta are o experiență de peste patru ani în tabere. Nicoleta este întotdeauna preocupată ca cei ce vin cu noi să aibă parte de o atmosferă deosebită, fie că le organizează jocuri creative sau că le citește povești înainte de culcare.

Cariere

…poti trimite un mail la [email protected] daca vrei sa faci parte din echipa noastra.