Poveste de Crăciun (decembrie 1989)
”Braduțul tău e libertatea” (decembrie 1989)
Și anul acesta am găsit cadouri sub brad…
Îmi amintesc totuși un Crăciun atipic, pe cel din decembrie 1989. Am petrecut seara aceea cu mama, sor’mea și Maria (o prietenă de familie). Tata era plecat de acasă de câteva zile, fără să știm când se va întoarce. De la etajul zece al apartamentului nostru din Fainari urmăream fascinată spectacolul de “artificii” al trasoarelor, iar huruitul liftului aducea de fiecare dată un amestec de panică și speranță.
Telefonul fix a sunat pe 24 seara, tata era la capătul celălalt al firului, vorbindu-ne parcă dintr-o altă lume decât a noastră, o lume ticsită de emoție și isterie: era în sediul Comitetului Central. Am plâns spunând că nu avem brad de Crăciun, așa cum aveam de obicei. După câteva secunde de liniște tata mi-a răspuns cu o frază care m-a urmărit toată viața: “Luky, braduțul tău…e libertatea”.
Aveam aproape 7 ani și am încercat să fac pe “omul mare” care părea că înțelege explicația asta spusă cu o gravitate ce nu lasă loc de vreun alt “dar”…
