Încarc Evenimente

« All Events

Tură de o zi pe Vârful Ciucaș / Ziua Învățătorului

5 iunie

- 8-14 ani

Detalii

Dată:
05 iunie 2026
Vârsta:
8-14 ani
Categorii eveniment:

Logistică

Transport
Transportul se face din București, cu trenul + transport local RATBV prin Brașov
Preț
250 RON/ participant

Detalii

Dată:
05 iunie 2026
Vârsta:
8-14 ani
Categorii eveniment:

Logistică

Transport
Transportul se face din București, cu trenul + transport local RATBV prin Brașov
Preț
250 RON/ participant

În data de 5 iunie 2026, de Ziua Învățătorului (într-o zi de luni, zi liberă de la școală), îi invităm pe copii într-o excursie de o zi în Munții Ciucaș, cu obiectiv principal urcarea spre Vârful Ciucaș (1954 m), unul dintre cele mai reprezentative vârfuri din Carpații de Curbură.

Traseul începe din Pasul Bratocea (1268 m) și urmează marcajul bandă roșie, pe un drum larg ce urcă treptat spre stâna din Bratocea, apoi către releu și către Colții Bratocei. De aici intrăm pe Culmea Bratocea, o porțiune de creastă facilă, potrivită pentru copii. Peisajul se deschide larg și permite observarea reliefului specific Ciucașului, modelat în conglomerate.

După aproximativ două ore de mers ajungem în zona Șaua Tigăilor (1745 m). În funcție de ritmul grupului și de condițiile meteo, continuăm urcarea spre vârf sau organizăm aici un popas mai lung de observație și activități. Ultima parte a traseului urcă până pe Vârful Ciucaș, unde panorama deschide priveliști ample spre Munții Bucegi, Piatra Craiului și spre depresiunile din jurul Brașov.

Pe parcursul excursiei vom discuta cu copiii despre felul în care s-au format stâncile cu forme ciudate din acești munți și vom folosi momentele de pauză pentru noțiuni simple de orientare, citirea terenului și reguli de deplasare în grup pe munte.

Date tehnice ale traseului:

  • lungime totală: aproximativ 7 ore dus-întors
  • diferență de nivel: 670 m
  • durată urcare: aproximativ 4 ore
  • dificultate: medie

Vârsta recomandată: peste 8 ani

Programul excursiei:

  • 07:30 întâlnire în Rond Piața Alba Iulia
  • deplasare spre Pasul Bratocea
  • traseul propriu-zis
  • 19:30 – 20:30 sosire estimată în București

În funcție de condițiile meteo și de ritmul grupului, programul poate suferi mici ajustări.

Preț:

  • 200 lei / copil + transport
  • 150 lei / părinte sau însoțitor + transport

Transportul se calculează separat, în funcție de numărul participanților, și îl estimăm între 70 și 110 lei. Părinții care doresc să vină cu mașinile personale sunt bineveniți în Pasul Bratocea la ora 10:00, ora la care estimăm că ajungem cu grupul din București.

Fiecare participant va avea la el un pachet de prânz, apă și echipament adecvat pentru munte.

Formular de înscriere


Completează formularul de mai jos dacă dorești să te înscrii sau doar să primești informații suplimentare despre acest eveniment. Dacă întâmpini dificultăți, ne poți scrie la [email protected] sau ne poți suna/trimite mesaj pe Whatsapp la 0735.131.131