În Împărăția Craiului cu David Neacșu

Aș vrea să spun multe despre weekendul ce tocmai a trecut, să exprim bucuria pe care am trăit-o văzând atâția oameni care au făcut un lucru minunat pentru ei.

Nu știu dacă v-ați întrebat vreodată de ce am ales Piatra Craiului pentru această ieșire… poate pentru că Piatra Craiului a fost mereu un munte al misterelor. De la refugii ascunse știute doar de pasionați și trasee nemarcate până la povești cu dizidenți din anii comunismului, Craiul, cum îl numim noi familiar, a exercitat mereu asupra noastră o vie fascinație, de care nu cred că ne vom ”vindeca” vreodată.

Am lansat o propunere părinților care își trimit copiii cu noi în tabere, dar și prietenilor lor și ai noștri – un weekend în Piatra Craiului cu David Neacșu, și am fost uimită de cât de bine a fost primită această invitație. Unii oameni m-au sunat imediat, alții mi-au scris, cert este că am simțit o dorință extraodinară de a evada din cotidian, de a face ceva pentru trup, minte și suflet. Mulți și-au dorit poate un contact direct cu David, cu dovada vie și palpabilă că oamenii care cred în visele lor reușesc până la urmă să și le împlinească.

Toți acești oameni prezenți în weekendul 12-14 iunie au lăsat acasă copiii, afacerea sau alte treburi și au venit cu inima deschisă dornici să trăiască o experiență personală. Și cum fiecare experiență te face mai bogat, cred că toți am plecat acasă cu zâmbetul larg, cunoscând mai multe despre ce putem noi face, admirând frumusețea Craiului, imaginându-ne poveștile spuse de David pe traseu sau în jurul focului de tabără, golindu-ne mintea de toate grijile cotidiene.

Am ajuns la pensiune vineri seara, am mâncat cu toții pe terasă de unde vedeam Craiul în toată splendoarea sa și unde David ne-a prezentat posibilitățile pe care le avem pentru ziua următoare. Discursul a fost mai mult decât ”motivant”: “mâine va trebui să strângeți din dinți dacă vă va fi greu și să mergeți mai departe“, fiecare a înțeles ceea ce a vrut… am ținut să nuantez discursul și am precizat că fiecare va trebui să spună deschis dacă nu mai poate continua traseul, și în funcție de acest lucru vom împărți grupul dacă va fi nevoie, din partea echipei noastre fiind patru oameni prezenți pe traseu (David, Matei, Tibanu și eu).

Traseul nostru de sâmbătă a urmat Padina Șindileriei la urcare și Brâna Caprelor cu coborâre pe la Refugiul Diana. Începem urcușul pe pantele domoale care ne duc spre Schitul Colțul Chiliilor, pe care îl lăsăm în dreapta, și ne oprim să ne facem plinul cu apă de la izvorul din poiană, ultima sursă de apă de pe traseu (exceptând izvorul La Găvan de la coborârea din creastă).

Data viitoare când mai ajungeți în zonă puteți merge la peștera din Colțul Chiliilor, unde câțiva creștini refugiați de invazia turcilor din 1421 au amenajat aici un schit, care încă există și este foarte interesant.

Mergem mai departe, și intrăm în pădure, unde urcușul se înăsprește cu cât înaintam spre firul văii Șindileriei de unde înaintarea se face din ce în ce mai încet, pe măsură ce traseul devine tot mai bolovănos.

Padina Șindileriei (nu Șindrileriei sau Șindilăriei) era numită de sași “Leiterschlucht”, dar numele nu prea mai este utilizat astăzi. David s-a oprit la început de drum și ne-a ținut o lecție de geografie a abruptului nordic al Pietrei Craiului, ne-a povestiți ce sunt padinile, ce sunt brânele și care este configurația crestei. ”În Crai înveți să calci”, ne-a spus David. Aveam să înțelegem pe deplin această ”zicală” în orele următoare.

În scurt timp dăm de primul obstacol, numit Săritoarea Scării, pe care îl depășim cei mai mulți dintre noi prin stânga, unde este montat și un lanț care facilitează urcușul.

Înaintăm apoi pe poteca ce străbate grohotișul de pe mijlocul văii până în Cetatea Șindileriei, de unde intrăm într-o adevărată lume a crestelor și a turnurilor de piatră, la confluența firelor de vale de la obârșiile Padinei Șindileriei.

Depășim ultimele obstacole, și iată-ne în Creasta Nordică. De aici urmăm poteca spre dreapta, care ne scoate în scurt timp în Șaua Padinei Închise. În acest moment coborârea din creastă devine o necesitate, pentru că a început să plouă, iar descărcările electrice impun să coborâm cât mai repede.

Următorul popas este la Izvorul ”La Găvan”, unde apa se adună într-o cavitate după ce picură din peretele de calcar, printr-o fisură. La izvor, alergați fiind de ploaie, am mâncat bine, “am băut cafea de la Alex”, iar muntele a răsunat de cântecul început de David și susținut de noi toți. De aici traseul a urmat o coborâre abruptă pe grohotiș ce ne-a scos în Brâna Caprelor de pe care am admirat peretele vertical de dincolo de vale, Peretele Padinei Închise. Acest perete găzduiește Orga Mare, o celebră formațiune de calcar stratificat, cu straturile aduse la verticală, un colț deosebit de fotogenic din Piatra Craiului.

foto sus și jos: Orga Mare din Peretele Padinei Închise

Următorul popas este la refugiul Diana, unul din cele mai cunoscute nume de locuri din Crai, un simbol al renașterii din propria cenușă. Distrus de mai multe ori de incendii, a fost refăcut în mai multe rânduri de iubitori ai muntelui. Astăzi, pe locul fostului refugiu de lemn este amplasat un refugiu standard de către administratorii Parcului Național Piatra Craiului, cu toate că, după părerea noastră, acest loc mitic merita o soartă mai bună.

Așadar o aglomerare de legende… mergând pe potecă îmi răsuna în minte a doua strofă din Imnul Pietrei Craiului:

De pleci din Curmătură… traseu pe bandă-albastră,

Ajungi în Şaua Caprei, cobori apoi sub creastă,

Să treci şi de Găvan, de Padina Închisă,

De stânca Orgii Mari şi de Diana stinsă.

Seara ne regăsim cu toții la Popasul Craiului, în jurul focului, unde ne delectăm cu povești la foc despre triburi peruane, înghețurile din Antarctica sau experiențele ugandeze din Ruwenzori. Pentru o clipă, tata, omul care și-a trăit visul călătorind în toată lumea, a devenit “povestașul” serii, cu toții stăteam în jurul focului îl ascultam cu curiozitatea celor ce vor să știe cum se desfășoară viața la celălalt capăt al lumii.

Am ascultat de multe ori aceste povești, și de fiecare dată când le aud poartă altă încărcătură, mi-a plăcut mereu să-mi imaginez locurile și obstacolele prin care a trecut în călătoriile lui. Copilăria mea a fost populată de aceste povești, fie spuse de el, fie citite prin reviste sau auzite de la alți tovarăși de-ai lui de drum, astfel că legenda lui David nu este departe de realitatea pe care am trăit-o. M-am regăsit și eu în mijlocul ei anul trecut, când am fost împreună în Uganda, pe Margherita Peak (5109m).

A doua zi am făcut un traseu mai scurt, dar la fel de spectaculos, cu o parte din participanți, am fost la refugiul Șpirlea și la Zaplaz. Aici vine rândul lui Liviu să ne delecteze cu povestea obuzierului de la Șpirlea, și cu detalii asupra vechii granițe dintre Vechiul Regat și Imperiul Austro-Ungar, care ne-a răpit la un moment dat jumătate din Piatra Craiului.

Tot Liviu a venit cu o idee, și anume să trimitem un sms acasă și să spunem “că am ales libertatea“, însă eram cu toții așteptați de cei mici sau mari, așa să am sfârșit acest weekend cu dorința reîntoarcerii în Crai și am plecat către casă.

Iar vouă, prieteni dragi, vă mulțumim pentru clipele petrecute împreună și va așteptăm în octombrie alături de noi.

Continuarea…. Cabana Curmătura, 23-25 octombrie 2015

Luciana Laudoniu