Jurnal de Ischgl

Aceasta pagina gazduieste un jurnal al aventurii noastre de la Ischgl pe care va invitam sa o urmariti in timp real :) Fotografiile le gasiti si pe Facebook, aici.

JURNAL

13 decembrie 2014(sambata)

Am plecat din tara cu entuziasm, urma sa avem o saptamana de schi si snowboard la Ischgl, o Mecca a schiului de partie, muuulti kilometri foarte bine intretinuti. Eu fusesem in Ischgl de mai multe ori, de aceea am si propus aceasta locatie pentru tabara din decembrie, stiam ca avem unde sa ne simtim foarte bine si mi-am imaginat ca la cei 2872m (cel mai inalt punct schiabil din ISchgl) va fi imposibil sa avem probleme cu zapada, inclusiv in luna decembrie. Am decolat din Otopeni, urmand sa coboram la Munchen, apoi sa luam transferul catre Kappl (aflat la 5 km de Ischgl).

 14 decembrie (duminica)

Ne-am trezit cu gandul la partie si la zapada. Treaba cu zapada s-a adeverit, desi stratul de zapada naturala nu este foarte mare, totusi partiile sunt impecabile. Am reusit sa exploram in prima zi o parte din vastul domeniu schiabil. Vremea a fost cam intunecata, dar asta nu ne-a impiedicat sa ne bucuram de fiecare kilometru parcurs pe schiuri sau placa. Am impartit echipa in functie de abilitatile si cunostintele fiecaruia. Andy a preluat grupa de placa compusa din Alexandru, Sebi si Alexandra, in vreme ce eu, Marian si George ne-am preluat grupele de schi, impartim cei paisprezece schiori.

Cursul de astazi a inceput cu o lectie despre  ce inseamna sa  fi schior sau snowboarder, nu inseamna doar a dobandi un anumit nivel tehnic, inseamna atitudine, tinuta, comportament. Asa ca toti ne-am inchis bine la geci, ne-am inchis fermoarele, ne-am asezat bine pantalonul peste clapari/booti – asta dupa ce ne-am inchis bine claparii, ne-am asezat bine casca pe cap si am inchis-o sub barbie, ne-am aranjat ochelarii in asa fel incat sa ne simtim bine, apoi am pornit la valeeeee.

15 decembrie (luni)

Astazi este sublim, soareeeee si partia muult mai libera ca ieri. Probabil ca ieri, fiind duminica, au venit multi austrieci la schi, astazi domeniul este altul, mult mai liber si zapada mult mai buna. Azi ne-am trezit mai devreme, o buna parte din copii au vrut sa prindem prima gondola, asa ca la 8:25 dimineata am fost in statia de skibuss(care se afla la 15 m de casa). De obicei iesim din pesiune cu 1 minut inainte de venirea skibussului in statie, dar soferul este foarte dragut si a invatat sa opreasca si la cativa metri dupa statie, in asa fel incat sa nu alergam spre skibuss daca el a venit in statie inainte sa ajungem noi la el :) Am prins aproape prima gondola, partia era neatinsa, am facut primele urme cu schiurile si placile noastre, copiii erau in delir si strigau “Maine ne trezim la aceeasi ora, la fel de dimineata, sa prindem prima gondolaaaa”. Am luat pauza pe la 12:30, ne-am reunit intreaga echipa, apoi am plecat spre pensiune cu skibussul de 16:08.

Dupa amiaza am fost la plimbare in Ischgl, o parte din magazine erau inchise, insa supermarketul era deschis. Am limitat cumparaturile la 4 produse/copil, de teama sa nu ramana Billa fara produse:d , respectand aceeasi regula: fara cola, fara bauturi energizante, fara chipsuri.

 16 decembrie (marti)

Astazi am avut parte de zapada. Jos in Kappl si in Ischgl a plouat marunt si des, iar pe munte a nins. Cand s-a intors de pe partie, Ionut ne-a spus ca “sus ningea ca in povesti, cu fulgi mari”, dar asta ne-a cam impiedicat sa avem o buna vizibilitate. Ninsoare, ceata, nu a fost prea frig, probabil -3 grade.  La finalul zilei de schi George a coborat cu echipa pe schiuri pana jos, In Ischgl. Unul din gopro-urile din tabara a fost scapat din telescaun si Andy l-a salvat,  putin offpiste pe sub telescaun nu i-a stricat :)

17 decembrie (miercuri)

Astazi ne-am trezit si este seniiin. Revin cu raport dupa intoarcerea de pe partie :)

Gataaaa, ne-am intors… astazi n-a mai nins ca ieri, nu a fost soare insa am avut lumina buna si un strat de zapada proaspata. Nu i-as spune pulver, as spune mai degraba cativa centimetri de ninsoare. Tunurile au mers in continuu pe toate partiile, a fost mai frig decat zilele trecute, aproximativ -5 grade, vantul batea mai mult pe partea elvetiana. Nu stiu daca v-am spus, Ischgl-ul se afla pe granita dintre Austria si Elvetia, o parte din partii sunt in Austria, alta parte in Elvetia. Copiii au fost fascinati de vestea ca pot trece dintr-o tara in alta pe schiuri sau placa. In luna februarie, in vacanta intersemestriala, mergem intr-o alta statiune, Nassfeld, de data aceasta aflata la granita dintre Austria si Italia.

Dupa amiaza am ales o activitate relaxanta, am fost la piscina. La intoarcere am fost surprinsi de iarna, ningea cu fulgi mari, Mos Craciun se pregatea sa plece spre noi :) Doamna Gabi ne-a servit cu copanele de pui si caftori la cuptor, apoi am tras o portie de ras in bucatarie, noi instructorii si cativa din cei mai mari din gasca, am facut un top al popularitatii instructorilor, argumentat bineinteles. Apoi am fost nevoiti sa facem o sedinta, cu privire la dezordinea din camere si din vila, dar totul s-a rezolvat repede si ne-am bagat linistiti la culcare, urmand sa ne trezim devreme ziua urmatoare.

18 decembrie (joi)

De dimineata am plecat in mare graba la schi, parca dimineata nu-ti gasesti asa usor lucrurile…unde e casca, unde sunt manusile, dar totusi unde sunt ochelarii ? … Am urcat din nou cu gondola la Idalp, locul de unde incepem in fiecare dimineata schiul si tot locul unde ne reintalnim la gustarea de la 12:30.  Am avut zapada usor afanata, asta pentru ca noaptea trecuta a nins cam 3-4 cm. Grupa de placa a dorit ca astazi sa renunte la placa si sa incerce schiurile. Le-am sugerat snowboarderilor ca zapada afanata este mai placuta pe placa decat pe schiuri, placa avand o suprafata mai mare si astfel plutind mai usor, insa ei au dorit sa isi sustina colegii de tabara si sa participe la cursurile de schi. Zis si facut… ne-am reimpartit. Am prezentat grupei mele de astazi virajul in zapada afanata si virajul pe hopuri, le-au incercat, au si reusit, dar avem nevoie cu siguranta de mai mult exercitiu.

Pot sa va spun ca astazi, a cincea zi de schi, i-am vazut pe copii un pic cam obositi, ceea ce este absolut normal, asa ca lucrurile s-au desfasurat usurel :) O parte din ei au coborat un pic mai devreme, cu mine, am mers la pensiune, au mancat, le-am tinut o predica despre hidratare si despre odihna in regim de activitate sportiva.

Dupa amiaza am facut doua lucruri deosebite:

Primul lucru este ca i-am ascultat sfatul lui Andy, instructorul nostru de placa si membru activ Salvamont, si am mers la Alpinarium (unde eu nu mai fusesem pana acum). Cu o parte din copii insa, nu cu toti, pentru ca din pacate ora era destul de tarzie si acolo se inchide la 18:00. Alpinarium este un loc deosebit in oraselul Galtur (aflat la aprox 30 minute de pensiunea noastra), o constructie realizata in urma avalansei din 1999 , una din cele mai mari avalanse din Europa care a distrus Galturul si a omorat 31 de oameni. Alpinarium este un loc unde poti gasi istoria Galtur-ului, poti intra intr-un joc de oglinzi, sunete si culori fascinante, poti urmari un film despre zapada abundenta si consecintele ei, copiii au fost foarte incantati de tot ce au vazut acolo. Cei ce nu au reusit sa intre astazi in Alpinarium au spus ca maine cu siguranta vor sa mearga, in vreme ce  o parte din cei ce au fost azi doresc sa revina si ei maine. Acest loc este cu siguranta unic in Europa si ma bucur mult ca am ajuns aici.

Al doilea lucru pe care l-am facut in aceasta dupa amiaza a fost o plimbare in zona si satele din Ischgl si din apropierea lui.  Mai fusesem in Ischgl, dar ma interesa o privire mai in detaliu a zonei,  asa ca am avut vreo doua ore in care  am reusit sa vad partea de la See pana la Galtur, m-am plimbat pe stradute, pe drumuri secundare, am reusit sa-mi fac o idee clara despre posibilitatile de cazare pentru viitor, atat pentru copii, cat si pentru adulti. Urmeaza sa ne intoarcem aici, in Ischgl in luna martie, 8-15 martie 2015, cu cativa adulti (parinti si nu numai) dornici sa schieze si sa progreseze in acest domeniu.  Ischgl-ul este o statiune care te incanta, atat datorita domeniului schiabil cat si datorita posibilitatilor de distractie de dupa ski (mai ales pentru cei mari, apresskiurile sunt foarte animate), insa as vrea sa vedem si alte zone interesante, alte peisaje, alte culturi…ma gandesc la un ski in Franta sau in Italia….vom vedea, doar ne numim “travel”, nu? Asa ca aceasta calatorie si explorare o vom pastra vie in programul nostru de tabere.

19 decembrie (vineri)

Astazi este ultima zi de schi si parca ne-a dat Dumnezeu aceasta zi dupa sufletele noastre, ca sa ne amintim cu placere de tabara: este senin sticla si zapada este senzationala. Am dat cu totii testarea finala, fiecare participant a trebuit sa demonstreze ce stie el mai bine, ce a  invatat in aceasta saptamana. Dupa amiaza am fost din nou la Alpinarium cu cei ce nu au fost ieri si cu cei ce si-au dorit sa-l revada si am intrat si in sala de Bouldering (catarat cu cadere pe saltea).

Seara am avut PREMIEREA, emotii multe, a fost foarte greu sa acordam locurile, ne-am consultat mult timp inainte de a scrie diplomele si a acorda cupele si medaliile.  Mos Craciun a trimis un cadou si la noi in tabara,  il asteptam cu cadouri multe si pe 24 seara :)

A fost o saptamana exceptionala si asa cum le-am spus si copiilor pentru mine a fost o saptamana in care m-am relaxat alaturi de ei, m-am bucurat din plin si am facut o echipa fantastica impreuna cu acesti copii.  O sa-i spun Mosului sa puna o vorba buna in asa fel incat sa mai am astfel de saptamani !

Am facut tot ce a depins de noi ca participantii sa se simta foarte bine in tabara aceasta, am avut grupe de snowboard/schi chiar si de 1 copil intr-o zi (daca situatia a cerut acest lucru) sau de 3 copii (in cazul grupei de snowboard), s-a lucrat intens cu ei pe partea de schi/snowboard, am avut in tabara instructori de schi/snowboard cu multa experienta in acest domeniu: eu (ma ocup de organizarea de tabere pentru copii de 13 ani cu tot ce inseamna aceasta organizare, dar am cu siguranta cateva sute bune de copii pe care i-am invatat sa schieze de-a lungul acestor ani si am contribuit la progresul lor in acest domeniu), Marian (formam o echipa de peste 7 ani, lucram impreuna de muuult timp si este foarte bine pregatit pentru ceea ce face), Andy (instructor de schi si snowboard, unul dintre primii romani snowboarderi,  a fost un pionier in acest domeniu, instructor de schi/snowboard in Elvetia – Saas Fee), George (cu un umor irezistibil de atfel si foarte popular in randul copiilor, toti vroiau sa schieze cu George, instructor de schi atat la Busteni cat si la noi in tabere).

Multumesc din suflet tuturor copiilor pentru participare si implicare si parintilor pentru sustinerea acordata si pentru faptul ca au facut posibila realizarea acestei tabere!

Luciana Laudoniu

0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *