Ture de ”schi de tură”
Schiul de tură nu este schi alpin. Nu urci cu gondola sau telescaunul, deși uneori poate fi tentant, ci urci pe picioarele tale, cu legături speciale și piei de focă, pas cu pas.
Ritmul poate fi mai alert sau mai liniștit, în funcție de zi, de grup și de cum alegem să ne bucurăm de traseu. Unii pun accent pe mișcare, pe efort și pe ritm, alții mai mult pe natură, pe liniștea muntelui și pe starea aceea bună care apare după câteva sute de metri urcați împreună.
De cele mai multe ori spunem că recompensa este coborârea, uneori chiar la frontală, dar adevărul e că aceasta este doar o parte din experiență. La fel de mult rămân poveștile de pe urcare, râsetele, pauzele scurte și felul în care, fără să ne dăm seama, dintr-un grup de oameni care abia se cunosc se formează o gașcă.
Workshop-urile și ieșirile de schi de tură pe care le organizăm sunt gândite tocmai așa: să existe timp pentru învățare, pentru mișcare și pentru bucuria simplă de a fi pe munte.



