beletina isverna

Isverna 2019 prin ochii Andreei

Tabăra de la Isverna ediția 2019…nu știu cuvintele potrivite de a o descrie, sincer. E un fel de ciorbă cu de toate, cum făcea doamna Gabi.

Puțină organizare cu puțin mai multă aventură, o lingură de efort, hai mai bine vreo șapte și mult haos și entuziasm.

Nu cred că mi-a mai fost dragă o tabără așa de mult ca până acum. M-am oferit să fac o scurtă descriere, dar nici nu știu despre ce să vorbesc mai întâi. Să fie oare aventurile cu bicicletele sau poate plimbările “scurte” de seară ale lui Matei?

Poate totuși cântecele de la foc seara târziu sau chiar campatul în poiană?

Poate ar trebui să încep cu drumul sau jocurile de cărți sau vecina cea drăguță care mereu ne oferea mâncare? Nici nu știu.

V-aș spune să vă imaginați o comunitate nomadă din care fac parte multe specimene aparte, dar nu ar descrie pe de-a-ntregul experiența. Ea e alcătuită din toate diminețile în care sunau alarmele, spălatul pe dinți la cișmea, provocarea îmbrăcatului în cort împreună cu momentul în care ne înghesuiam la masa din grădină. Sau atunci când nu mai ai apă și ți-ar da ceilalți chiar dacă nu mai au nici ei multă. Când ar sări de pe bicicletă să ți-o ofere pe a lor sau să ajute când faci pană.

Imaginați-va că am făcut pană la bicicleta altcuiva. Bine că nu era un roman de crimă și mister. M-a distrat ideea. Știu că ceea ce povestesc sună utopic, dar nu e. E ceva perfect obișnuit și totuși cu totul și cu totul special. Imaginați-va coada la baie după o tură de șase ore cu bicicleta de exemplu. Ăla da al treilea război mondial. Sau discuțiile în cort și realizarea ulterioară a unui fapt catastrofal. Cortul nu are de fapt pereți! Surpriză! Da, vorbesc din experiența personală.

Să amintesc de urcatul în poiană? Zece kilometrii de urcare, oameni buni. Ne-am făcut pașii pentru următoarele câteva zile. Dar a meritat. Am montat corturile și am făcut focul apoi am plecat la “scurta” plimbare de seară menționată anterior. Când l-am auzit pe Matei spunând să ne luăm lanternele frontale ne-am adus aminte că el nu înțelege de fapt noțiunea de “scurt”. Miță, înhămat cu aparatul, cu Cătă în urma lui și cu noi în jur, trupa de șoc a pornit prin crovuri.

La întoarcere, când am văzut pe seară focul de tabără de pe parte opusă a poienii aproape că am alergat către el. Nu mă plâng, mămăliga cu roșii și brânză și multă ceapă ne aștepta și a fost delicioasă.

Aș vrea să zic că pe scurt, cam asta a fost, dar nu aș face greșeala de a subestima tabăra asta. Am promis că ne înscriem de acum și pentru la anul. Știți, puteam să mai stau acolo câteva luni, dar mă cam chemau înapoi la școală.

Vreau să atenționez pe oricine citește asta, nu ai cum să vii și să uiți astea șapte zile, așa că pe riscul tău. Tabăra asta o să-mi stea ca un ghimpe în coastă până nu mă întorc. Cum adică nu pot lipsi de la școală ca să merg la Isverna? Absurd.

Asta a fost o amintire pentru o eternitate și încă o zi.

0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *