vacanta elevilor de toamna

Am pus și murături în tabăra “Fall into Winter”!

La început de noiembrie, an de an, punctăm o sărbătoare. Cei mai mulți se vor gândi la sfinții Mihai și Gavril. E scuzabil pentru că aceasta este o săbătoare de care își amintesc  doar cei care sunt încă aproape de copilărie prin vârstă sau, ca și noi, cei care îi au în preajmă pe cei mici. Sărbătoare noastră se numește generic  Vacanța de Toamnă sau mai specific pentru taberele noastre, Fall into Winter.

Pe 1 noiembrie ne-am văzut în gară cu un Univers de copii, care mai de care arzând de nerăbdare sau gravitând în jurul părinților. S-a anunțat și trenul. Dar pe peron nu a venit doar unul, ci două trenuri la fel. Eu(Nico)și Tibi hop, sus! să primim copiii în tren. Când colo, ușile se închid și trenul mai alunecă puțin spre gară. Trenul spre Brașov era cel de-al doilea. Noroc cu Luciana care a fost mai perspicace.

Urcați în trenul potrivit, ne-am făcut comozi, am făcut cu mână părinților și am dat drumul la socializare. Ceea ce cu siguranță va rămâne neschimbat la tabere este mersul cu trenul. Poate zgomotul roților spune vreo formulă magică sau poate legănatul e de vină, orice ar fi e ceva magic ce face ca inhibițiile să se scuture ca frunzele după prima brumă. Prieteniile de tabără încep în tren. Mai rar ne-a înșelat tabloul relațiilor construit în tren. Pe baza lui schițăm și colegii de cameră, care se definitivează cu acordul celor mici.

După ritualul de începere a taberei (prezentări și cazare) un lucru ne-a fost clar: mai multă diversitate nici că puteam avea. De la prima grupă de grădiniță până la clasa a patra nu ne-a lipsit nicio vârstă. O multitudine de caractere, copii cu atitudine, gata să înfrunte oratoric orice impediment. Nu știu cine s-ar fi putut plicitisi!

Toamna a fost prezentă în toate activitățile noastre.

Aici la munte am învățat să trăim sănătos, fiind educați de soare. Cât ținea soarele și căldura sa stăteam afară, iar pe măsură ce orizontul se colora roșiatic ne îndreptam și noi spre casă. Am “drumețit”, ne-am plimbat prin istorii vechi și noi, ne-am cățărat și mai ales ne-am distrat. Olimpiada Merelor a încheiat programul activităților în aer liber. S-a desfășurat tematic la Complexul Sportiv Râșnov, unde copii egali lor exersau săriturile la schi.

În ultima zi ne-am relaxat la Rezervația de Urși Zărnești, unul din puținele locuri unde oamenii pot cunoaște animalele într-un mod prietenos pentru sufletele îmblănite.

Unii ar spune că atelierele creative sunt nepotrivite școlarilor. Copiii au dovedit contrariul. Toată lumea a fost îndrăgostită de păpușile din mohair, au fost curioși să afle ce e un taumatrop, toți au contribuit la construirea copacului (de menționat minuțiozitatea instructorilor în decuparea merelor ce au umplut la final copacul) și au legat jurnale, au creat măști surprinzătoare (ex: mască doar pentru jumătate de față) și dovleci haioși.

De la copii am aflat că secretul pentru implicare este lipsa de limite. Șabloanele sunt sigure, dar sunt limite și sunt plictisitoare. Totodată sunt perfecte într-un mod mecanic. Deși activitățile cu temă liberă încep mai greu pentru că cei mici sunt obișnuiți să li se spună ce să facă, la final rezultatul e minunat și nu îi mai poți opri.

Din toate activitățile descrise în rândurile de mai sus pare că lipsește iarna din „Fall into Winter”. Dar nu e așa! Cu mânecile suflecate și borcanele spălate ne-am apucat de murături. Am curățat legumele și le-am îndesat în borcane, că doar iarna “Ce-i mai bun lângă friptură dacă nu o murătură!?”.

Și desertul ne-a pregătit de iarnă.  Merele coapte cu scorțișoară au pus la încercare năsucurile pofticioase. Toată lumea a fost ferm convinsă că e plăcintă sau strudel.

Fiind atât de ocupați în toate zilele dragostea și-a făcut loc abia înaintea plecării. Cu chicoteli și ochi visători s-a dezbătut cine cu cine dansează, pe scări zburau bilețele, iar năzdrăvanii spionii urmăreau să le intercepteze.

Sâmbătă ne-am urcat în tren și nici aici timpul nu a fost pierdut. Prieteniile zdruncinate s-au așezat, iar cele noi au început să freamăte la gândul despărțirii.

La 2-3 săptămâni distanță, derulând prin fotografii, retrăiesc filmul taberei la care privesc hipnotizată și sunt fericită că am avut o tabără care nu m-a lăsat să îmi scape nici o secundă.

0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *