Interviu cu Tiberiu Stancicu (Tibi)

– Tibane, ești o figură prezentă în multe tabere HT. Ai tabere din categoria “fără număr”, ai experiență cât alții într-o 100 de ani. Îți mai amintești cum au fost începuturile tale în taberele pentru copii? Și cum de ai ales să faci asta ca un full time job?

– Prima tabără în care am participat a fost în Retezat și am fost acolo ca invitat nu ca instructor, dar pentru că era nevoie de un pic de ajutor, nu am ezitat să mă implic :).

Și după acea saptămână petrecuta în inima Retezatului am decis că ori de câte ori o să fie nevoie de mine într-o tabără o să zic “prezent”, pentru că mi s-a părut că faceți o treabă super tare pentru acei copii și că ar fi o ocazie să lucrez cu niște oameni extraordinari.

Și mai târziu, văzând că lucrurile au început să prindă o formă cât mai frumoasă și că am început să mă atașez din ce în ce mai tare de acest “job”, am hotărât că aș vrea să fac treaba asta full time. Este un job foarte frumos, dar este nevoie și de multă responsabilitate, răbdare și dăruire.

Și uite așa au trecut 7 ani de când fac parte din familia Himalaya Travel și sper să fac parte din ea până la maxim și încă un pic:))

-Spune repede… câte tabere HT ai la activ? Fă un calcul scurt, aproximativ.

-La un calcul scurt din 2012 până în 2019 mi-au ieșit 140 de tabere (nu calculasem asta până acum).

– Cum ai luat contact cu lumea schiului?

– Când aveam 5 ani am primit o pereche de schiuri de lemn făcute la Reghin marca “Pitic” și cum am crescut în Bușteni era clar că trebuie să învăț să merg pe schiuri. Și uite așa mi-am luat perechea mea de schiuri și împreună cu mai mulți copii de pe strada am început să ne dăm tare și la vale într-o grădină din spatele casei. Și după ce ne-am “rupt ” aproape toate oasele am hotărât că trebuie să mergem pe pârtia Kalinderul (care era tot în spatele casei) să furăm meserie de la copii mai mari și de la bătrânii orașului. Și uite așa am avut norocul să învăț tainele schiului alpin de la un mare alpinist, Mitică Chivu (unchiu’ Mitică) și de la fostul șef Salvamont Bușteni, Florin Vintilă (nea Miki). Și de atunci au trecut 28 de ani și încă mai învăț despre acest minunat sport.

– Ce înseamnă pentru tine “a fi taberist”? O pasiune, o profesie?

– Aș spune că mai întâi este o pasiune și după o profesie. Pentru că dacă nu iți place să mergi pe munte, să te dai cu bicla sau dacă nu iți place să fii în preajma copiilor nu ai ce căuta în tabere. Acest job nu este ca la uzină, muncești 8 ore și ai plecat acasă. Aici ești în preajma copiilor 14 ore pe zi și în afară de programul standard de tabără, trebuie să fii tot timpul în priză și să fii acolo când copiii au o eventuală problemă sau pur și simplu vor să se joace.

– Care este senzația pe care o ai când vezi la plecarea în tabără adolescenți pe care i-ai cunoscut cu ani în urmă în taberele de preșcolari?

– Este un sentiment de mulțumire, pentru că am reușit să îi învățăm lucruri frumoase și datorită acestui lucru au revenit cu noi în multe tabere. Și îmi amintesc cu drag cam fiecare boacănă pe care o făceau când au venit prima dată în tabăra de preșcolari.

– Simți că te-ai schimbat în acești ani de tabăra? Dacă da, în ce sens?

– Pot spune că fără să vrei te schimbi deoarece copiii sunt foarte diferiți și trebuie să te porți altfel cu fiecare în parte. Și în acești ani am devenit mult mai responsabil și răbdător.

– Ești recunoscut ca un om cu autoritate în rândul copiilor cât și în rândul colegilor. Care crezi că este izvorul acestei autorități?

– Eu cred că acest lucru se datorează faptului că am înțeles foarte bine care sunt cerințele pentru această activitate și că să fiu sincer am învățat cele mai multe lucruri de la Luciana. Și bineînțeles am învățat cate ceva din fiecare tabăra.

– Te-ai simțit vreodată la limită în activitatea ta HT? Când?

-Pot spune că am fost la limita, iarna trecută, atunci când pentru prima dată, am terminat o tabăra de 40 de copii și în aceeași zi a intrat altă tabără de 40 de copii. Și a trebuit să fim în priză și să nu ne arătăm oboseala față de cel de-al doilea grup, dar bineînțeles am reușit să ne organizăm foarte bine și totul a ieșit foarte bine.

– Care e cea mai haioasă întâmplare din tabere?

– A fost atunci când am luat telefoanele copiilor și le-am pus la mine în cameră pe timpul nopții, și ei au pus telefoanele să sune la ora 5 dimineața. Și imaginați-vă cum am sărit ca ars din pat atunci când au sunat în același timp 15 telefoane și nu știam pe care să-l opresc primul.

– Care crezi că sunt calitățile care nu trebuie să-i lipsească unui instructor? Dar unui responsabil de tabăra?

– Răbdarea și capacitatea de a descoperi și preveni problemele înainte să se întâmple.

– Care crezi că-i calitatea ta numărul unu?

– Răbdarea și capacitatea de a descoperi și preveni problemele înainte să se întâmple.

– Schiorul tău preferat?

-Bode Miller

– Ce faci când nu lucrezi în tabere? Ce îți place să faci când ajungi acasă?

– Îmi place să-mi petrec tot timpul cu familia mea și să facem lucruri interesante. Și când ajung acasă primul lucru pe care îl fac este să îi iau în brațe pe Darius și pe Mihai, cei doi copii ai mei,  și uite așa începe o nouă tabără (“Hai tati să ne jucăm cu lego!”)