În vacanța de toamnă

Tabăra din vacanţa de toamnă

Pe 2 noiembrie  am plecat în tabără. Pe măsură ce urcam la munte mă simţeam extrem de norocoasă pentru că prindeam ultimele momente cu copaci înfrunziţi. Majoritatea erau deja dezgoliţi, doar ici colo mai vedeai un copac cu frunze galbene de ziceai că a luat foc.

Ajunşi la Braşov ne-am îmbarcat spre Predeluţ. Suna tare alintat acest sat. Ne-au uimit gardurile mici, aproape inexistente, nişte limite uşor schiţate peste care puteai trece fără  să superi pe cineva. Atât timp cât arătai respect pentru păşunea prin care treceai oamenii te întâmpinau cu căldură.

În prima seară am facut cunoştinţă cu satul printr-o plimbare până la liziera pădurii. Ne-am jucat cu frunze şi ne-am adaptat nasurile descoperite la aerul de munte.

A doua zi ne-am dus spre Parcul de Aventură din Braşov. Am ajuns primii la parc ( în jurul orei 10) şi ne-am putut bucura de o jumătate de oră de exclusivitate în parc, până au sosit şi alţi vizitatori.

Ne-am întrecut cu veveriţele pe trasee, ne făceau în ciudă că ele nu au asigurări şi jonglau de pe un traseu pe altul.

De la mov la albastru nu a scăpat niciun traseu neexplorat.

Seara am creat dovleci şi lilieci amuzanţi şi deloc înfricoşători, dar plini de personalitate.

Marţi am luat calea Cheilor Râşnoavei pentru căţărat. Am ales acest loc atât pentru peisaj, cât mai ales pentru condiţiile potrivite pentru copii. Stânca din chei este mereu batută de soare, iar piatra este caldă şi blândă cu mânuţele copiilor.

Vremea a fost minunată, iar soarele atât de arzător încât ne-a forţat să ne retragem la umbra pădurii pentru a ne juca. Cât unul se căţăra asistat de Marian, noi ceilalţi ne exersam reflexele şi atenţia cu jocuri ca Mărul (sau Livada cum l-au rebotezat copiii), Ninja, Lupul şi oile ş.a.

Seara am tras cu arcul, am făcut figurine din lut şi ne-am adăugat în jurnal noile amintiri adunate.

Am iniţiat şi jocul taberei: baba oarba. Fiecare seară, fără excepţie, s-a încheiat cu cel puţin o tură de baba oarba.

Miercuri a fost zi de drumeţie şi ecologizare. Am pornit prin prăpăstiile Zărneştiului, după ce am urcat să vedem satul Măgura. Din Măgura ne-am luat un ghid energic şi vesel, enervant de vesel, după cum spunea Ana. Acest ghid minunat a fost botezat Gogu şi a devenit mascota drumeţiei.

Ne-am bucurat că Prăpăstiile nu erau atât de pline de gunoaie ca traseele din Bucegi, şi am adunat doar doi saci modeşti de gunoaie şi unul de frunze pentru măştile de toamnă.

Surpriza traseului a fost întâlnirea cu Capra Neagră. Era splendidă şi ghiduşă, îmbrăcată în haina de iarnă. Deşi speriată, l-a tachinat pe Gogu, urcând arogantă în locuri inaccesibile unui căţel mititel.

Seara am încropit măştile cu frunzele adunate în drumeţie. Toamna s-a mutat de afară în casă.

Joi dimineaţă am rămas în pădurile Predeluţului, unde am înotat în frunze pentru a scăpa de ‚‚canicula’’ celor 20 de grade. Seara am înotat la lumina nocturnei la Paradisul Acvatic.

Deşi eram foarte obosiţi am scris în jurnale şi ne-am jucat doar o tură de baba oarba înainte de somn.

Vineri am traversat pe jos satul Predeluţ până la Castelul Bran. Am urcat etajele istoriei, de la Regina Maria până la Vlad Ţepeş şi înaintaşii lui.

În gradina castelului curtenii adunau frunzele ce urmau a fi arse, în bibliotecă se auzea discret muzica clasică. Ne-a uimit cât de multe prize aveau  înaintaşii noştri.

Lăsând ironia deoparte, castelul deţine urma inovaţiilor aduse de regalitate şi anume liftul instalat pentru Regina Maria pentru a-i facilita accesul la grădină.

Pentru că ne plac arcurile, seara am mai tras o dată cu arcul, de data aceasta ţintind un măr. Alexa a fost singura care a ciupit mărul.

La petrecere ne-am transformat în câini, prinţese, vrăjitoare, scheleţi, zâne şi pisici. Ne-am jucat, am dansat, am râs şi am regretat sfârşitul taberei. ‚‚De ce testul la mate nu trece la fel de repede sau tabăra de ce nu trece la fel de greu ca testul ?’’, a întrebat Miha. Nu i-am putut răspunde.

Sâmbătă am făcut bagaje, ne-am jucat ca ultima dată şi ne-am regăsit părinţii pe peron.

Nico