Despre siguranță și limite
E un citat care sună cam așa: “Live the outdoors…“
Outdoors, un cuvânt care surprinde oarecum ideea de măreție, de grandoare a ceea ce noi, în românește, numim natură.
La ce mă duce cu gândul acest cuvânt dar mai ales citatul de care spuneam mai devreme? La sport, mișcare, liniște, respirație și, de ce nu, la competiție. Natura devine din ce în ce mai căutată de toată lumea, din varii motive, iar marea majoritate practică sport în mijlocul naturii: ciclism, escaladă, alpinism, schi, trekking, trail-running, câte și mai câte!
Mentorii și relația lor cu copiii
Evident, nașterea acestor sporturi a dus la formarea specialiștilor în fiecare dintre discipline, ghizi de mountain biking, ghizi montani, instructori de schi și de escaladă. De partea cealaltă se află cluburile în care cei interesați se pot iniția în tainele acestor sporturi, sau o ramură specială, cea a taberelor, în care vin copii dornici să petreacă timp în natură, să se inițieze și să se perfecționeze în diferite sporturi cu specific outdoor.
Este ceva special să participi în astfel de tabere.
Natura oferă posibilitatea unei conexiuni crude cu copilul, fără granițe, fără limite. Iar puritatea unui copil, care vede în instructorul sau antrenorul său un exemplu de urmat, înflorește și mai mult atunci când acesta își dorește să progreseze, când îi place, muncește și își cultivă talentul sub îndrumarea sa.
Se dezvoltă o relație foarte frumoasă cu copiii, o adevărată prietenie, în ciuda diferenței de vârstă. Copilul își dorește să găsească un prieten în adult, să primească înțelegere, susținere și mai presus de toate, caută validare pentru realizările sale din partea instructorului.
Asta se întâmplă în tabere, mai presus de tot ce se poate exprima prin fotografii sau cuvinte.
Suntem în natură cu copiii, îi ghidăm și facem tot posibilul să le insuflăm încrederea în ei înșiși de care au atâta nevoie, siguranța că se pot baza pe noi oricând, dar și că pot reuși tot ce își propun.
Spiritul de competiție
Copilul este un aventurier încă de când se naște, într-o continuă descoperire a lumii, vrea să cunoască și să facă tot, crezând că va reuși, așa…repede repede :) Răbdarea nu e tocmai punctul lui forte. Fiind într-o continuă etapă de formare, de absorbție a informației care vine din toate părțile, nici gândirea critică nu e intotdeauna prezentă.
Mai mult decât atât, acolo unde sunt mai mulți copii, intervine competiția, fie în cluburi, tabere sau chiar și în găștile de prieteni care își petrec timpul afară, cu bicicletele, alergând, la fotbal sau la baschet. Competiția este esențială în sport. Îi face pe copii să vrea să devină mai buni, să progreseze continuu, să fie în top, să se autodepășească, nefiind însă mereu conștienți de pericolele pe care le implică acțiunile lor și nici de capacitățile lor, de ce anume pot ei să facă sau să evite.
Poți să dai dropul acela?
Poți să mergi pe o roată ?
Poți să te cățeri în copacul acela?
Evident, de cele mai multe ori răspunsul este “DA” :)
Aici intervenim noi, și este marea noastră provocare, lucrând cu niște oameni mai mici plecați de acasă în marea călătorie de descoperire a lumii, cu frumusețea și pericolele sale, care vine la pachet și cu consecințele faptelor lor.
Că să te îmbarci în călătoria asta, ca și copil, trebuie să fi și foarte curajos :)
Atribut pe care majoritatea copiilor îl au.
Cum se împacă competitivitatea cu siguranța
Orice sport cu specific outdoor, prin natura sa, implică anumite pericole. Orice corp are limite, zile mai bune și zile mai rele, așa cum și natura poate să fie iertătoare sau nu. Sigur că, în orice sport te poți lovi, face parte din procesul de învățare, fiind de multe ori ceva constructiv. Dar accidentele care vin din lipsa de experiență, din depășirea capacităților, trebuiesc prevenite.
Micii omuleți nu asimilează pe deplin conceptul de “safety first”, sau faptul că trebuie să practice sportul dorit în condiții de siguranță, atunci când vine vorba de competiție. Pentru ei contează să răspundă provocărilor și să facă cele mai dificile scheme sau să creeze fel de fel de jocuri între ei pentru a își putea disputa performanțele.
Noi, adulții, trebuie să le integrăm conceptul de siguranță că fiind distractiv prin puterea exemplului, prin relația de prietenie pe care o creăm cu ei, prin admirația pe care ei ne-o poartă.
E o strategie care cade în responsabilitatea noastră, a formatorilor acestor copii. Trebuie ca ei să înțeleagă de la noi că nu poți să faci totul din prima și că este ok să fie așa. Împreună le descoperim limitele și abilitățile urmând ca apoi să le cultivăm și să îi facem să înțeleagă cât își pot împinge limitele, că pot progresa, pot deveni și mai buni, dar că răbdarea este cheia și că, de fapt, safety first înseamnă mai mult timp pentru joacă și pentru evoluție. Doar nu vrea nimeni să se accidenteze și să facă pauză de la distracție în loc să devină cu fiecare zi din ce în ce mai bun!
Îi lăsăm să se întreacă într-un mod sănătos și în siguranță, să creadă că dețin controlul și că de ei depinde totul, fără a se pune în pericol. Din perspectiva lor, ei trebuie să facă lucruri ieșite din cotidian, neobișnuite, incredibile, pe care mai apoi să le povestească celor mai importante figuri din viața lor, părinților.
Este de datoria noastră să le facem posibile, cu răbdare și pași mici, în siguranță.
Autor:
Carla Tănăsescu
