schi la hintertux

Amintiri din Hintertux

De cum ne facem planurile pentru sezonul de iarnă, ne gândim la tabăra din aprilie din Austria, ca la un ideal de săptămână petrecută la schi. Statistica spune că în aprilie, în zonele cu ghețar din Austria zăpada de schi are calitățile celei din ianuarie, iar vremea este mult mai blândă decât în sezonul de iarnă.

Așa a fost și în aprilie 2015…am avut parte de o vreme excepțională în patru din cele șase zile de schi. În celelalte două a fost ceață, însă am schiat cu plăcere și în aceste condiții.

Ne-am cazat în satul Finkenberg, aflat pe valea Tuxertal (un afluent al celebrei văi Zillertal). Tuxertal se întinde pe 13km, din Mayrhofen (630m) până la Hintertux (1500m), fiind singura cale de acces pe șosea către Ghețarul Hintertux.

Valea Tuxertal ne-a întâmpinat cu atmosferă primăvăratică, prima parte a zilei am petrecut-o pe pârtii, iar după ora șase după amiază am avut program de drumeții pe dealurile din apropierea pensiunii. Am avut parte de un grup plin de energie, după aproximativ șapte ore petrecute pe ghețar nici o urmă de oboseală nu se zărea pe fețele participanților. Așa că în fiecare după amiază am făcut câte ceva: am fost la bazin, am făcut un traseu frumos până în Mayrhofen prin păduri și pe poteci, am vizitat împrejurimile Finkenberg-ului și am împiedicat pe cât s-a putut accesul copiilor la Spar, supermarketul din apropierea cazarii.

Finkenbergul e o locallitate foarte dragută. În fiecare dimineață, spre skibus, treceam pe lângă Hochsteg Bridge, “Podul Dracului”, un impresionant pod de lemn construit acum 140 de ani și care leagă malurile prăpăstioase ale văii râului Tuxer.

În rest am regăsit aerul binecunoscut al localităților austriece, unde totul este așezat, toate sunt la locul lor. Am aflat întâmplător că Finkenberg este locul de naștere al lui Peter Habeler, partenerul de coardă al lui Reinhold Messner în prima ascensiune a Everestului fără oxigen suplimentar. Peisajul din jur ne face să credem că a avut unde să se antreneze pentru această realizare, suntem înconjurați de munți de peste 3500 m în toate zările.

Într-una din zilele cețoase am fost la Natur Eis Palast, o peșteră în gheață aflată în măruntaiele ghețarului Hintertux. Aventura noastră spre mijlocul ghețarului a început la 200m distanță de cel mai înalt punct de pe ghețar, unde ne-am lăsat schiurile și am pornit pe clăpari până la intrarea în peșteră unde am ajuns în câteva minute. Galeria de gheață care se deschide de aici ne poartă printr-un labirint dezvoltat în inima ghețarului de-a lungul timpului, în care cristalele și coloanele de gheață iluminate diferit crează o experiență vizuală fascinantă. Cristale, stalagmite, stalactite, un lac subteran….parcă ne-am teleportat în Apuseni, dar aici nu stânca ne înconjoară, ci gheața milenară a ghețarului Hintertux. Ne-a luat câteva minute să ne reobisnuim cu lumina de afară la ieșirea din peșteră, căci afară ne puteam bucura de o fereastră de vreme bună, iar ceața se ridicase de pe ghețar.

Domeniul schiabil de la Hintertux este binecunoscut datorită peisajului impresionant și calitatății zăpezii, fiind singura stațiune de schi din Austria deschisă tot timpul anului. Sus pe ghețar ne-am bucurat în mai multe rânduri de priveliștea de la Gefrorenen Wand (3.250 m)  de unde se deschide una din cele mai frumoase perspective asupra munților înșiruiți de-a lungul văii Zillertal.

Am constatat că pârtiile sunt foarte bine pregătite, sunt late și cu pantă constantă, astfel am putut face exerciții cu copiii, cu atât mai mult cu cât nu erau aglomerate. Am avut câteva zile de schi în care ghețarul a fost  foarte liber, au fost pârtii pe care schiam doar noi. Deși celebru, Hintertuxul s-a dovedit a fi excelent pentru taberele de copii, așadar cu siguranță vom reveni.

Vă mulțumim pentru participare și mulțumim copiilor pentru implicarea și receptivitatea lor.

Vă așteptăm cu drag în următoarele tabere de schi și snowboard din sezonul 2015-2016 și până atunci să ne vedem în vacanța de vară.

Numai bine,

Luciana și Echipa HT

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *