Mic îndrumar de pregătire pentru tabăra de mountain-bike


E vară și a venit vremea pentru tabăra de mountain bike.

De ce echipament e nevoie, cum pregătim bicicleta, ce haine sunt potrivite? Sunt doar câteva din întrebările la care vom încerca să răspundem în acest scurt articol. Aceste rânduri se adresează atât parinților cât și viitorilor mici taberiști așa că e bine să le citiți împreună.

Vom începe cu câteva considerente generale care ne vor ajuta să înțelegem ceva mai bine ce se întâmplă în taberele de MTB.

În taberele noastre pe bicicletă se practică în principal cross country (XC). Această disciplină de ciclism presupune parcugerea unor trasee pe diferite tipuri de teren: șosea, drum forestier, macadam, poteci prin pădure, poteci pe dealuri sau prin iarba. Deasemenea, pentru că tipul de teren poate să difere mult, și înclinația pantelor poate să difere și astfel se acumulează diferențe de nivel semnificative.

În taberele Himalaya Travel avem o metodologie de învățare a bazelor tehnicii necesare pentru a putea parcurge aceste trasee în siguranță. Deasemenea, participanții sunt distribuiți în grupe în care au un nivel tehnic si fizic similar astfel încât să poată să facă față provocărilor și să se bucure împreună cu coechipierii de frumusețea turelor parcurse.

Vă veți întreba: ”Ei bine, și cu ce mă ajută informațiile de mai sus?” Este important să înțelegem că mountain bike-ingul, spre deosebire de o plimbare cu bicicleta în parc sau pe teren plat cu o suprafață de rulare fără denivelări, presupune un nivel de efort și de concentrare ceva mai însemnat (pentru inițierea în MTB am creat cursurile din parcul Titan, la care sunt bineveniți începătorii).

Evident că și satisfacția este pe măsură, acest tip de deplasare pe bicicletă oferindu-ne posibilitatea să ajungem în locuri foarte frumoase și greu accesibile altfel. Deoarece din start, prin natura acestui sport, este necesar un efort suplimentar celui cu care suntem obișnuiți, este foarte important ca echipamentul și bicicleta să fie corespunzătoare.

Echipamentul:


Vom puncta câteva aspecte pe care noi le considerăm cele mai importante.

  • Casca.  Deși nivelul tehnic al turelor propuse în taberele noastre nu necesită protecții pentru corp (genunchiere, cotiere, protecție cervicală sau de spate), casca este un element obligatoriu. În primul rând este imperativ ca aceasta să fie potrivită ca și mărime. Dacă este prea mare sau prea mică ea nu va oferi protecția scontată, sporind riscul unor consecințe grave în caz de accidentare. Am mai întâlnit cazuri (foarte rar ce e drept) când unul dintre participanți a venit echipat cu cască full face. Deoarece turele noastre presupun și urcare, o asemenea cască nu este recomandată pentru că se incinge și devine extrem de incomodă.
  • Pantofii sunt și ei foarte importanți deoarece 70-80% din greutatea corpului intră în contact cu bicicleta prin pantofi. Mai ales pe coborâre, când și viteza crește, picioarele nu trebuie să alunece de pe pedale. Este recomandat un pantof cu talpa semi-rigidă și aderentă. În general pantofii de munte (de trekking sau approach) au aceste caracteristici și oferă și suficientă protecție. Există și pantofi speciali pentru MTB, cu talpa plată, ei fiind cea mai bună opțiune. Sunt de evitat: adidași de alergare, adidași de sală sau de fitness, adidasi de baschet, handbal, tenis. Problemele pe care acești pantofi le prezintă sunt: nu oferă protecție și talpa este moale iar când se udă este foarte alunecoasă. Pantofii cu inserții SPD își au rostul doar pentru cei care sunt la un nivel avansat, au destulă experiență în utilizarea lor, și participă la ture lungi si solicitante.
  • Rucsacul de tură este bine sa stea fix pe spate și să aibă centură pentru talie ca să nu se miște. Deasemenea, trebuie să fie suficient de încăpător ca să fie loc pentru haina de ploaie, poate o bluză de schimb, apă, snack și o cameră de rezervă.

 

  • Geaca de ploaie nu trebuie să lipsească din rucsac deoarece vara de multe ori ne prinde ploaia in tură. Din motive evidente sunt de evitat pelerinele (este imposibil să pedalezi cu o pelerină până la genunchi), gecile de schi (prea calduroase, voluminoase și grele) sau hanoracele/ bluzele de trening pe post de geacă de ploaie. Probabil cea mai ieftină și eficientă variantă este o geacă de ploaie de la Decathlon care face față cu brio unei ploi de vară.
  • Hainele sunt importante pentru confort. Din punct de vedere termic sunt recomandate hainele din materiale sintetice sau din lână merinos deoarece nu rețin umiditatea. A se evita hainele din bumbac!
  • Pentru cei care știu că pot să facă ture mai lungi (de la 2-3 ore în șa în sus) sunt recomandați pantaloni cu bazon, aceștia sporind considerabil confortul.

Bicicleta:


În prima zi de tabără învățăm împreună cum să ne verificăm bicicletele înainte de tură. Cu această ocazie descoperim din când în când că unele biciclete vin cu probleme.

Este recomandat să efectuați o revizie chiar înainte de tabără. Este vorba în primul rând de siguranță dar și de faptul că orice reparație necesită timp iar unele reparații nu pot fi făcute decât într-un service de biciclete. Deși în toate taberele noastre avem un instructor care este desemnat mecanicul taberei, în cazul în care sunt biciclete cu probleme tehnice, rezolvarea acestora necesită timp, ceea ce îl împiedică pe acel instructor să facă programul normal de tabără.

La fel de important este ca bicicleta să fie mărimea potrivită. O bicicletă prea mică înseamnă un efort suplimentar pe urcare și este extrem de frustrant pentru participant. O bicicleta prea mare înseamnă risc de accidentare pe coborâre pentru că este mai greu de manevrat. Dacă nu sunteți siguri de mărimea bicicletei vă rugăm să ne întrebați.

Mai jos vom enumera câteva din problemele tehnice cele mai frecvente pe care le întâlnim în tabere. Scopul acestei enumerări este să vă dea o idee legat de ce trebuie să verificați și să remediați înainte de tabără, în cazul în care nu aveți timpul sau posibilitatea să ajungeți cu bicicleta la un service autorizat pentru o revizie generală.

  • Cauciucurile dezumflate, chiar cu pană (camera este spartă)
  • Lanțul nu este curățat și gresat de sezonul trecut și este plin de rugină, deci bicicleta rulează greu
  • Lanțul este gresat excesiv și acumulează foarte multă mizerie, deci bicicleta rulează greu
  • Frâne care nu funcționează corect – incorect reglate. Risc foarte mare de accident!
  • Frâne care nu funcționează corect – plăcuțele/ saboții sunt consumate. Necesită înlocuire! Risc foarte mare de accident!
  • Frâne care nu funcționează corect – este ulei de lanț pe plăcuțele de frână: se folosește ulei cu aerosol (spray) din abundență și acesta ajunge pe discul de frână după care se impregnează în plăcuțe și acestea își pierd complet capacitatea de frânare. Necesită înlocuire! Risc foarte mare de accident!
  • Schimbătoare care nu funcționează corect, sunt dereglate.
  • Unele componente sunt foarte uzate (lanț, schimbătoare, foi, pinioane, butuci)

Un alt aspect demn de menționat este ”accesorizarea” bicicletei. Deși pentru oraș sunt utile, accesoriile de genul: cric, sonerie, luminite, trusă de scule, lumini, lanț antifurt, bidon de apă nu sunt necesare pentru MTB. Ba mai mult, ele ingreunează bicicleta și din cauza terenului pe care rulăm riscă să se piardă sau creează zgomot inutil. Este de preferat ca aceste accesorii să fie îndepărtate de pe bicicletă înainte de plecarea în tabără.

Acest articol nu este exhaustiv așa că dacă aveți orice fel de întrebare suntem oricând la dispoziția dvs. Dacă doriți să aduceți sugestii sau completări vă rugăm să ne scrieți, suntem deschiși oricăror idei care pot să îmbunătățească experiențele micilor rideri în taberele HT.


Autor: Cătălin Grigoriu

cata grigoriu