• Drumeție în Făgăraș

    O săptămână pe trasee montane prin ”Alpii Transilvaniei”

    25 iunie -1 iulie 2023

Tabără de drumeție în Făgăraș

25 iunie -1 iulie 2023

În cea de-a doua săptămână a vacanței de vară reluăm tradiția taberei de la Conacul Ursului din Munții Făgăraș.
𝐃𝐞 𝐜𝐞 𝐢̂𝐧 𝐚𝐜𝐞𝐚𝐬𝐭𝐚̆ 𝐬𝐚̆𝐩𝐭𝐚̆𝐦𝐚̂𝐧𝐚̆ 𝐦𝐚𝐢 𝐝𝐞𝐠𝐫𝐚𝐛𝐚̆ 𝐝𝐞𝐜𝐚̂𝐭 𝐢̂𝐧 𝐚𝐥𝐭𝐚? Este cea mai potrivită săptămâna din perioada vacanței de vară! La sfârșit de iunie zona aceasta, vizitată de oameni din toată lumea, nu este încă aglomerată, iar noi nu ne suprapunem cu activitățile peste nicio zi de weekend, drept pentru care vom fi doar noi, ciobanii și caprele negre în cea mai frumoasă perioadă a verii când Făgărașul este verde și plin de flori, dar încă brăzdat de limbi de zăpadă.
𝐂𝐢𝐧𝐞 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐯𝐞𝐧𝐢? Tabăra este accesibilă oricărui copil cu condiție fizică rezonabilă. Dat fiind faptul că locația este chiar pe Transfăgărășan, accesul la Bâlea sau la intrarea în diferite trasee este facilitată de autocarul care rămâne la Conac pe toată perioada desfășurării taberei special pentru asta!
𝐏𝐞 𝐜𝐞 𝐭𝐫𝐚𝐬𝐞𝐞 𝐡𝐨𝐢𝐧𝐚̆𝐫𝐢𝐦? Cu cei foarte în formă încercăm să ajungem printre altele și pe Negoiu (2535m). Cu cei din grupa de mijloc avem multe opțiuni: vârfurile Lespezi și Vânătoarea lui Buteanu, porțiunea de creastă dintre Bâlea și Călțun, și altele. Cei mai mici și mai la început în ale drumeției pot ajunge în șeile Doamnei și Caprei sau în Fereastra Zmeilor.
𝐂𝐞 𝐚𝐥𝐭𝐜𝐞𝐯𝐚 𝐯𝐨𝐦 𝐦𝐚𝐢 𝐟𝐚𝐜𝐞? Joacă și distracție în parcul de aventură de lângă Conac precum și la focul de tabără, workshopuri de siguranță pe munte și de cunoaștere a echipamentului esențial în ture.
𝐂𝐚𝐳𝐚𝐫𝐞 𝐬̦𝐢 𝐦𝐚𝐬𝐚̆: Conacul Ursului *** (1285m, Transfăgărășan, km. 104)
𝐏𝐫𝐞𝐭̦: 2650 ron/copil

În Făgăraș ne simțim cu adevărat “pe munte”, departe de zonele comerciale, bucurându-ne în același timp de trasee accesibile tuturor copiilor, atât celor mai puțin experimentați cât și celor ce au energia, experiența și dorința de a urca pe vârfuri de peste 2000 de metri (Vf Moldoveanu, Vf Negoiu, Vânătoarea lui Buteanu, etc) . Masivul Făgăraș găzduiește cele mai înalte vârfuri din Carpații românești, surprinzând prin peisaje spectaculoase, lacuri glaciare aflate la mari altitudini, creste și custuri glaciare.

Perioada: 25 iunie -1 iulie 2023

Activități:

  • Parcurgerea traseelor turistice din zona Călțun-Bâlea-Capra
  • Drumeții pe traseele marcate către: Fereastra Zmeilor, Lacul Capra, Poienile Paltinului și lacul Călțun
  • Dacă vremea ne permite, cei mai pregătiți dintre copii pot ajunge pe Negoiu și pe Moldoveanu
  • Parcul de aventură din apropierea pensiunii noastre ne va da prilejul petrecerii unor după-amieze memorabile prin parcurgerea traseelor cu obstacole, a traseelor de corzi de mică și mare înălțime, etc.

Cazare: Conacul Ursului ★★★, DN7C Transfăgărășan Road, km 104, 117040 Cumpăna. Conacul Ursului dispune de camere duble și triple cu grup sanitar propriu și se află la 214 km de București, pe Transfăgărășan (1285m).

Mese: 3 mese/zi + gustări

Transport: cu autocarul

Preț: 2650 RON

Tematică și obiective

Tematica este aceea de ”tabără montană”, care presupune petrecerea unei săptămâni într-un mediu alpin, în care accentul se pune pe parcurgerea de drumeții montane și a dobândirii de aptitudini pentru mersul pe munte, precum și pe familiarizarea copiilor cu valorile educației montane, cu respectul față de ceilalți și față de natură. ”Nu ucide decât timpul, nu lua decât imagini, nu lasă decât urma pașilor tăi, nu schimba nimic decât pe tine însuți.”

Ne propunem ca la sfârșitul taberei toți participanții:

  • să cunoască în linii mari geografia Făgărașului, să știe care sunt vârfurile și văile principale, cel puțin cele din zonele vizitate de noi
  • să știe care sunt traseele care pleacă din zona Bâlea-Capra, ce lungimi au și care sunt obiectivele vizate de acestea
  • să știe să își facă rucsacul pentru o tură pe munte în funcție de lungimea turei
  • să se hrănească și să se hidrateze corect în tură
  • să își dozeze efortul de-a lungul unei zile
  • să știe să interpreteze o hartă, să se orienteze cu harta, busola, gps-ul, telefonul și altele
  • să recunoască formele de relief atât pehartacât și în teren
  • să dobândească o apreciere a distanței și a angajamentului unui traseu
  • să cunoască și să aplice regulile de siguranță și de conduită în gestionarea unei ture de pe munte în grup (procedura în caz de accidente, comunicarea în cadrul grupului inclusiv prin intermediul stațiilor de emisie-recepție, etc.)
  • să cunoască importanța încurajării celorlalți atunci când se parcurge un traseu în echipă
  • să își însușească noțiunile elementare ale educației montane (ecologie, respectul față de ceilalți și față de natură, etc.)
  • să știe să întindă un cort
  • să știe să folosească primusul
  • să aprecieze corect riscurile unei ascensiuni (prognoza meteo, zone periculoase de pe traseu, alte potențiale pericole – trecerea pe lângă o stână, etc.), și să știe ce măsuri să ia în funcție de acestea

Trasee

Drumeții pe traseele marcate către: Fereastra Zmeilor, Lacul Capra, Poienile Paltinului și lacul Călțun.
Dacă vremea ne permite, cei mai pregătiți dintre copii pot ajunge pe Negoiu și pe Moldoveanu.
Parcul de aventură din apropierea pensiunii noastre ne va da prilejul petrecerii unor după-amieze memorabile prin parcurgerea traseelor cu obstacole, a traseelor de corzi de mică și mare înălțime, etc

Refugiul Salvamont Bâlea Lac (cruce roșie) – Șaua Doamnei (bandă albastră) – Vârful Paltinu (alt. 2399m)(bandă roșie) – Custura Paltinului – Vârful Laița (alt. 2397) – Vârful Lăițel (alt. 2391m) – Refugiul Călțun – Lacul Călțun – Șaua Portița Călțunului (alt. 2259m) – Strunga Doamnei (alt. 2348m) Vârful Negoiu (alt.2535m) – Căldarea Berbecilor (bandă albastră) – Șeuța Lespezilor (alt. 2265m)(punct roșu) – Vârful Lespezi (alt. 2522m) – Stâna Lespezi – Complexul Turistic Piscul Negru

Distanță: 12,5 km
Diferență de nivel: +950m
Dificultate: mediu-dificil

Download GPX

Refugiul Bâlea Tunel (cruce albastră) – Poteca lui Moș Grigore – Valea Paltinu (punct albastru) – Între Izvoare – Poiana Paltinului – Complexul Turistic Piscul Negru

Distanță: 7,1km
Diferență de nivel: +115m; -969m
Dificultate: ușor

Download GPX

Transfăgărășan (triunghi galben) – Valea Izvorul Caprei – Căldarea Fundu Caprei – Refugiul Fereastra Zmeilor – Formațiunea stâncoasă “Fereastra Zmeilor” (bandă roșie) – Monumentul Alpiniștilor – Lacul Capra (bandă albastră) – Transfăgărășan

Distanță: 7,8 km
Diferență de nivel: +731m
Dificultate: mediu-dificil

Download GPX

Cabana Bâlea Lac (bandă galbenă) – Șaua Doamnei (cruce roșie) – Refugiul Salvamont Bâlea Lac

Distanță: 2,1 km
Diferență de nivel: +190m
Dificultate: ușor

Download GPX

Transfăgărășan (triunghi galben) – Valea Izvorul Caprei – Căldarea Fundu Caprei – Refugiul Fereastra Zmeilor – Formațiunea stâncoasă “Fereastra Zmeilor” (bandă roșie) – Șaua Vârtopului(alt. 2287m) – Lacul Podu Giurgiului – Șaua Podragului(alt. 2301m) – Șaua Podu Giurgiului(alt. 2342m) – Șaua Ucea Mare(alt. 2220m) – Șaua Ucișoarei(alt. 2312m) – Șaua Orzănele(alt. 2300m) – Vârful Viștea Mare(alt. 2527m) – Vârful Moldoveanu(alt. 2544m) – Portița Viștei(alt. 2317m) ( triunghi roșu) – Valea Viștea Mare – Refugiul Izvorul Viștei – Moara Oaghii

Distanță: 20,1 km
Diferență de nivel: +1254m
Dificultate: dificil

Download GPX

Complexul Turistic Piscul Negru (triunghi albastru) – Poiana Paltinului – Între Inzvoare – Refugiul Călțun – Lacul Călțun – Șaua Portița Călțunului(alt. 2259m) – Strunga Doamnei(alt. 2348m) Vârful Negoiu(alt.2535m) – Căldarea Berbecilor(bandă albastră) – Șeuța Lespezilor(alt. 2265m)(punct roșu) – Stâna Lespezi – Complexul Turistic Piscul Negru

Distanță: 14,6 km
Diferență de nivel: +1432m
Dificultate: dificil

Download GPX

Înscriere

This contact form is deactivated because you refused to accept Google reCaptcha service which is necessary to validate any messages sent by the form.