O vară în care am crescut mai mari cu Preşcolarii!
Vara aceasta a fost cea mai numeroasă în curajoşi din toate verile cu tabere! Cine sunt aceşti curajoşi? Copiii care abia învaţă să se desprindă din braţele protectoare ale părinţilor şi adulţii care fac paşi spre a se obişnui că puii lor de om cresc. Pentru cine nu ştia taberele de preşcolari sunt tabere pentru copii şi pentru părinţi, chiar dacă aparent doar cei mici merg cu trenul.
Patru tabere au fost prilej de a ne întâlni şi cunoaşte.
Prima tabără din luna iunie a avut loc la Predeluţ Bran. A fost plină de noutate: un nou început de vară, o locaţie nouă, copii noi, dar şi prietenii vechi, toate îmbrăcate în bucuria de a începe o nouă călătorie.
Plin de verde proaspăt, o vară încă neintrată în drepturi, frăguţe gigantice şi vişine în grădină şi livezi, aşa ne-a primit Predeluţul.
Tot din seria de noutăţi face parte şi Dino Park-ul de la Râşnov, care a scos din cărţile care ne fascinează toţi dinozaurii şi i-a aşezat în pădurea de sub Cetatea Râşnov. Alături de pădurea dinozaurilor există şi un loc de joacă şi un mic traseu de aventură. Totuşi recomandăm parcul doar şcolarilor mici şi preşcolarilor.
Înainte de Dinoparc am vizitat Pestera Valea Cetăţii de unde am plecat dorindu-ne să fi văzut un liliac cu burtica albă despre care am aflat de la ghid. Chiar am reuşit să facem linişte pentru două minute în speranţa că va apărea vreo unul, dar cred că dormeau cu toţii. De asemenea, unii dintre pitici abia aşteaptă să crească pentru a putea explora camera din peşteră deschisă doar adulţilor echipaţi. Cine se trezeşte de dimineaţă are parte de un tur privat şi un ghid odihnit gata să ne fascineze!
Curtea mare şi verde ne-a inspirat la o vânătoare de comori cu hartă, busolă şi o comoară. După ce am învăţat să citim harta, am numărat paşii indicaţi şi direcţiile şi am găsit corturile pe care le-am montat cu succes.
Ce-a de-a doua tabără ne-a adunat în mult familiara Azuga. Aici natura ne-a lăsat să fim creativi. Am montat o tiroliană şi leagăn în copac, am lansat bărcuţe pe râu şi am descoperit că e foarte distractiv să intri încălţat în apă, dar nu mai e la fel de distractiv să fii ud pe uscat. Am urcat împreună până la cascada Urlătoarea. Pe drum perseverența celor mici a încurajat mulţi adulţi care se plângeau de urcuş.
Cea de-a treia tabără ne-a întors să vedem vara plină la Predeluţ. De data asta ne-au aşteptat murele coapte şi prunele mov, dar verzi, care ne-au păcălit să muşcăm din ele. Magia ne-a oferit-o arţarul cu a cărui fructe ne-am făcut elicoptere.
În această tabără am avut surpriza de a revedea copii din prima tabără a verii, pentru care Predeluţ a avut o nouă înfăţişare şi i-a fascinat din nou.
La Râşnov am încheiat vacanţa preşcolarilor. Chipuri noi şi vechi s-au adunat şi ne-au dat prilejul să ne distrăm şi să retrăim inocenţa cuvintelor şi bucuria clipei pe care doar cei mici le conţin în ei şi au bunăvoinţa de a o împărtăşi.
Niciun copil nu pleacă din tabără fără să fi ajuns în faţa unui perete de escaladă, fără să ştie ce sunt hamul, carabiniera şi coarda şi fără să încerce să facă un nod de alpinism. Respectăm momentul optim al fiecărui copil şi se caţără doar cei care se simt pregătiți. Nimeni nu are de câştigat dacă lucrurile se fac doar pentru a bifa un tabel.
Fie că mergem la Predeluţ, la Azuga sau la Râşnov, Paradisul acvatic de la Braşov este nelipsit din lista activităţilor noastre. Ziua de bălăceală are o energie aparte. Apa, fie în râu, fie în bazin, aduce o veselie unică, aşa că, indiferent de loc, ziua de bălăceală rămâne pe lista de activităţi.
Nelipsite sunt şi ateliere de creaţie. Acestea sunt o plăcere pentru copii şi o datorie pentru noi să le facem posibile. Spun datorie gândindu-mă la copii mari, dar stângaci la a modela liber o bucată de lut sau în a-şi folosi imaginaţia în arta manuală.
Vara aceasta taberele de preşcolari şi-au continuat misiunea în Traseele prieteniei, program care are ca scop integrarea copiilor cu autism în medii uzuale, ca etapă din terapie. Am cunoscut cu această ocazie doi Alex plini de veselie: Alex P. Şi Alex S.
„Călătoria este cea mai bună educaţie” pentru orice copil, iar când e îmbogăţită cu exprimare liberă şi creativitate concentrază elixirul creşterii frumoase!
În tabără ne hrănim spiritul şi creştem într-o săptămână cât cel puţin într-un an!
Lasă un răspuns
Want to join the discussion?Feel free to contribute!