
Intergiu cu Cătălin Grigoriu
Când eram mic visam să fiu profesor. Am avut un prof de sport care era și antrenor de baschet și îmi plăcea foarte mult ce făcea el, cum ne motiva, cum ne împărtășea din experiența lui. Mi se părea super tare jobul lui. Nu am încercat niciodată să intru în mediul academic, în schimb, deși nu a fost planificat, taberele mi-au oferit posibilitatea să le ofer copiilor și o parte educativă pe care eu am considerat-o importantă în completarea celei distractive.
10/03/2026/de himalayatravel
Interviu cu Delia Gavlițchi
Delia, multă lume te cunoaște ca si regizor de teatru, alții te știu din tabere sau de pe munte. Unde ar trebui să te căutăm pentru a te găsi cu adevărat?
10/03/2026/de himalayatravel
Propuneri pentru săptămânile ”Verde” și ”Altfel”
Ca în fiecare an, venim în sprijinul cadrelor didactice cu niște propuneri din sfera educației outdoor. Dacă credeți că ne-am făcut bine treaba în tabere, dacă credeți că și alți copii ar avea de câștigat de pe urma interacțiunii cu echipa Himalaya Travel, vă rugăm să arătați învățătorului sau dirigintelui propunerile noastre de mai jos pentru „Școala Altfel” și „Săptămâna Verde”.
09/03/2026/de himalayatravel
Cum a fost în tabăra de drumeție de la Schladming in iulie 2025
Pentru că în ultimii ani am petrecut destule săptămâni pe pârtile din Tirol, mi-am propus să organizez și vara o tabără de drumeție în Austria. Dar cum Tirolul este prea sobru pentru gusturile mele și cu un relief prea geometrizat (văi adânci și creste înalte), mi-am îndreptat atenția spre o regiune cu relief mai interesant, cu mai mult calcar și cu peisaje rupte din Heidi: Planai - Schladming din Styria.
27/02/2026/de himalayatravel
Carnaval pe schiuri în Poiana Brașov
Omul de Tinichea, Grinch, Sonic, Moș Crăciun, Mireasa, Mirele, Bucătarul, Girafa...sunt doar câteva din personajele cu care am schiat pe pârtie sâmbăta trecută la Carnavalul Himalaya Travel. Ne-am distrat cât pentru tot sezonul, am schiat și am rupt ringul de dans.
15/03/2024/de himalayatravel
Împreună alături de Magazinul Himalaya
Himalaya Travel a luat naștere și a crescut alături de magazinul Himalaya. Am știut că orice om care își cumpără un echipament de cea mai bună calitate are nevoie de călătorii pe măsură. În același fel, orice om care trăiește o experiență autentică pe munte are nevoie de cel mai bun echipament. Astfel că, după 22 de ani de la înființarea agenției noastre și 30 de ani de la apariția magazinului, folosim experiența noastră pentru a vă oferi produse, tabere și ture montane de cea mai bună calitate.
Vom continua împreună să rămânem cei mai buni!
Puteți găsi articole performante de îmbrăcăminte și încălțăminte pentru taberele și turele voastre montane aici: www.himalaya.ro
22/02/2024/de himalayatravelVom continua împreună să rămânem cei mai buni!
Puteți găsi articole performante de îmbrăcăminte și încălțăminte pentru taberele și turele voastre montane aici: www.himalaya.ro

Poveste de Crăciun (decembrie 1989)
Telefonul fix a sunat pe 24 seara, tata era la capătul celălalt al firului, vorbindu-ne parcă dintr-o altă lume decât a noastră, o lume ticsită de emoție și
24/10/2023/de himalayatravel
Pârtia de 100 de kilometri din copilărie
Începutul meu în schi a fost la opt ani în curtea cabanei Diham, fără cablu, pârtie bătută sau nocturnă...
23/10/2023/de himalayatravel
O singură întrebare, mai multe răspunsuri…
De ce ”nu” îmi plac taberele cu Himalaya Travel? Iată răspunsurile.....
03/09/2023/de himalayatravel
David Bouffard
Câte ceva despre colegul nostru David Bouffard... ”Din 2016 fac parte din echipa Canadiana de Escalada pe Gheata si particip la circuitul international....
29/08/2023/de himalayatravel
Cum ne echipăm pentru drumeție în tabere
Fie că este vorba de o tabără de drumeție, una de cățarare, sau chiar de mountain bike, este important să știți ce haine sunt potrivite...
10/08/2023/de himalayatravel
Cum poți să îți pregătești copilul pentru o tabără de MTB chiar în București
...copiii noștri vor avea un corp și o minte sănătoasă, dacă vor lucra zilnic, puțin câte puțin...
08/08/2023/de himalayatravel
Interviu cu Tiberiu Stancicu
Tibane, ești o figură prezentă în multe tabere HT. Îți mai amintești cum au fost începuturile tale....
03/08/2023/de himalayatravel
Mic îndrumar pentru achiziția bicicletei de munte
Nu avem pretenția că noi am inventat roata, deci vă spunem din start că în cele de mai jos veți găsi o compilație ...
11/06/2021/de himalayatravel
Despre nivelul necesar participării la taberele de MTB
Un copil care doreste sa participe intr-o tabara de MTB trebuie sa stie sa mearga pe bicicleta, si sa se descurce cu bicicleta la mersul prin parc....
11/06/2021/de himalayatravel
Bicicleta copilului – achiziție sau închiriere?
Un articol despre motivele pentru care orice copil merită să aibă bicicleta sa!
11/06/2021/de himalayatravel
Mic îndrumar de pregătire pentru tabăra de mountain-bike
De ce echipament e nevoie, cum pregătim bicicleta, ce haine sunt potrivite?
18/05/2021/de himalayatravel
Weekenduri pentru familii
Un program pentru o zi, doua sau mai multe pentru copiii dumneavoastra sau pentru intreaga familie. Tematica o puteti alege...
01/05/2020/de himalayatravel
Poiana Brașov – cea mai renumita statiune de schi din Romania
Poiana Brasov este cea mai mare si mai renumita statiune de schi si snowboard din Romania, fiind aflata la poalele masivului Postavarul, la o altitudine de 1030m. Statiunea este situata in mijlocul muntilor, dar in acelasi timp foarte aproape de orasul Brasov, oferind astfel o cale de acces simpla si rapida.
18/03/2020/de himalayatravel
De ce să vii la Isverna?
Încă din copilărie am observat că Isverna este o atracție pentru multe categorii de vizitatori. Aveam vreo 10 ani când pe drumul nostru comunal frecventat de poștă, mașina de pâine, și încă vreo două rate, și-a făcut apariția convoiul marelui savant Jacques-Yves Cousteau.
04/03/2020/de himalayatravel
Munții Ciucaș – trasee și peisaje din Carpații de Curbură
Carpatii de Curbura au dat nastere, cu mii de ani in urma, unui masiv de o frumusete rara, datorita peisajului sau inedit - Masivul Ciucas. El devine un uriaș parc de recreație prin frumusețea și varietatea peisajului, și prin atmosfera de liniște și puritate a mediului, oferind condiții prielnice turismului montan.
04/03/2020/de himalayatravel
Munții Apuseni – natură, peșteri și oameni
Una dintre cele mai frumoase destinatii turistice din Romania este zona Muntilor Apuseni, o regiune unde gasim romani care traiesc in sate situate la peste 1.400 de metri altitudine. Relieful carstic variat (Cetatile Ponorului, Padis, Groapa Ruginoiasa, Poarta lui Ionele, Ghetarul de la Scarisoara, Focul Viu etc.), precum si flora si fauna specifice reprezinta motivele pentru care a zona fost declarata rezervatie naturala.
04/03/2020/de himalayatravel
Muntii Piatra Craiului
Cetatea naturala de stanca a Pietrei Craiului cuprinde o creasta datelata, lucrata parca de mana unui bijutier, lunga de 25 km, asemanatoare unei uriase spinari de animal preistoric. Este cea mai lunga si cea mai inalta creasta de calcar din tara, apartinand lantului Carpatilor Meridionali, cu inaltimea maxima atinsa in Varful La Om (sau Piscul Baciului), 2238 m.
04/03/2020/de himalayatravel
Isverna 2019 – jurnal de bord
Tabăra de la Isverna ediția 2019...nu știu cuvintele potrivite de a o descrie, sincer. E un fel de ciorbă cu de toate, cum făcea doamna Gabi...
19/09/2019/de himalayatravel
Dolomiți 2019 – prin ochii Ioanei
Întreaga noastră viață este o călătorie. Călătorim nu doar în spațiu sau în timp, ci și cu gândul sau cu sufletul. Însă, mereu cuvântul expediție...
10/08/2019/de himalayatravel
Dolomiti 2018. Siamo tornati!
Cand Mont Blanc devenise deja un munte la moda (acesta a fost cucerit in 1786 de Jacques Balmat si Dr. Paccard), lumea dolomitica era inca complet necunoscuta. Valul ignorantei a inceput sa fie eliminat ...
21/08/2018/de himalayatravel
Confesiuni la final de tură în Dolomiți
Nu toată lumea are capacitatea de a înțelege pe deplin secretele muntelui. Mulți văd vârfurile ca pe niște blocuri goale, stâlpi de piatră fără nicio valoare, mase de pietre inutile, apărute ici și colo din capriciile vremii...
08/08/2017/de himalayatravel
Primul zbor spre culmi înalte
Despre cum am pregătit-o pe Maia pentru tabăra de ``pitici``....
06/01/2017/de himalayatravel
În așteptarea concursului ”Karst Isverna MTB Race”, 24 septembrie 2016
Pentru că evenimentul ”Karst Isverna MTB Race” se apropie, am profitat de prezența mea la Isverna în cadrul taberei de mountain-bike, și impreună cu patru copii temerari al căror nume este menționat...
12/09/2016/de himalayatravel
Retezat Explorer 2016 – Pe urmele ”uriașului cu ochii albastri”
S-a sfarsit inca o tabara de vara in Retezat cu Himalaya Travel! Semnul exclamarii de la sfarsit nu vrea sa sugereze ca ma bucur cumva de faptul ca am scapat cu viata. Nicidecum! Ca de obicei...
19/08/2016/de himalayatravel
Din nou în Făgăraș. Pe Negoiu
Am petrecut sfarsitul lunii iulie, mai exact zilele 29, 30 si 31, in Fagaras intr-o tura in zona Balea-Negoiu...
04/08/2016/de himalayatravel
L-am așteptat pe Iepuraș…pe bicicletă
"Alo, mami....Azi a fost suuuper. Am urcat un munte întreg…
19/05/2016/de himalayatravel
Curcubeu în plină iarnă – tabăra de fotografie de la Șirnea
Când ceață, când soare, când ninsoare, când ploaie pe ascuns.
Dar…
17/12/2015/de himalayatravelDar…

Am pus și murături în tabăra „Fall into Winter, toamna 2015”!
La început de noiembrie, an de an, punctăm o sărbătoare.…
27/11/2015/de himalayatravel
O zi de fotografie urbană prin Bucureștiul mai puțin știut
Pe 15 noiembrie am dat curs unui mai vechi plan, acela de a organiza o zi de fotografie urbană pentru copiii din taberele Himalaya Travel...
18/11/2015/de himalayatravel
Toamna 2015 în Sohodol
Sohodolul ne-a primit la început de octombrie cu soare si temperaturi…
22/10/2015/de himalayatravel
O săptămână de neuitat: tabăra de fotografie de la Isverna din 2015
În Isverna e o casă îmbrăcată în lespezi verzi, cu podele…
07/10/2015/de himalayatravel
O vară în care am crescut mai mari cu Preşcolarii!
Vara aceasta a fost cea mai numeroasă în curajoşi din toate verile cu tabere! Cine sunt aceşti curajoşi? Copiii care abia învaţă să se desprindă...
07/09/2015/de himalayatravel
Despre ”Lumea de basm a Mehedințiului”
Tabăra de la Isverna a apărut acum patru ani ca urmare a acceptării mele în comunitatea isverceană. Să nu credeți că asta a fost lucru puțin! Ca să intri pe placul oltenilor nu-i lucru simplu...
28/08/2015/de himalayatravel
Am fost şi eu în Tabăra de fotografie din Ţara Făgăraşului
La Cornăţel, în Ferma Animalelor, e spaţiu de alergat cât…
19/08/2015/de himalayatravel
”Uriașul cu ochii albaștrii” ne-a primit din nou cu vreme bună
S-a încheiat și tabăra din Retezat din acest an. Aș putea…
17/08/2015/de himalayatravel
O întâlnire neașteptată cu Eginald Schlattner
Am pășit cu toții în casa parohială a ultimului preot evanghelic din Roșia, a cărui comunitate este formată astăzi din cinci enoriași. La 82 de ani, pastorul Eginald Schlattner i-a ținut pe copii prinși într-o discuție liberă despre istorie și spiritualitate într-un mod atât de interactiv încât am intuit că am în fața mea mai mult decât un simplu pastor dintr-un sat uitat de lume.
15/08/2015/de himalayatravel
În Împărăția Craiului cu David Neacșu
Aș vrea să spun multe despre weekendul ce tocmai a trecut,…
18/06/2015/de himalayatravel
Cu bicicleta pe creasta Munților Baiului
Creasta Munților Baiului pe bicicletă (6 iunie 2015)
Sambată…
16/06/2015/de himalayatravelSambată…

Cum facem fotografia sa fie pe placul copiilor?
Ca urmare a experienței din sezonul trecut, am propus pentru…
09/06/2015/de himalayatravel
Amintiri din Hintertux, aprilie 2015
De cum ne facem planurile pentru sezonul de iarnă, ne gândim…
29/04/2015/de himalayatravel
O săptămână cu elevii Colegiului German Goethe
Iată că a venit și luna aprilie și am început să ne bucurăm…
22/04/2015/de himalayatravel
Vine Paștele sau Crăciunul?
Am fost intrebati inainte de plecarea in excursie daca vom avea…
08/04/2015/de himalayatravel
La schi cu ”Piticii”
Tocmai am terminat ultima tabara de schi pentru prescolari din…
19/03/2015/de himalayatravel
Cetatile Ponorului „povestite” de Nicoleta
Poate va veti astepta ca la Cetatile Ponorului sa gasiti fortificatii…
17/03/2015/de himalayatravel
Raport de tură Trascău 2014
Raport de tura Trascau 2014
Anul trecut copii au descoperit…
16/03/2015/de himalayatravelAnul trecut copii au descoperit…

Amintirile Giuliei, Apuseni 2013
16/03/2015/de himalayatravel
Martie, luna perfectă pentru schi
Iată a venit și primăvara, vremea e mai blândă și ai putea…
04/03/2015/de himalayatravel
Azuga la sfârșit de februarie
Săptămâna 16-21 februarie este a treia tabără de preşcolari…
25/02/2015/de himalayatravel
Săptămâna în care pârtia a fost doar a noastră
În perioada 9-15 februarie 2015 am început o nouă tabără…
19/02/2015/de himalayatravel
Cum a fost la Nassfeld
Am ajuns la Kirchbach in jur de 23.00 ora locala, am mancat,…
05/02/2015/de himalayatravel
Povești din vacanță
Vacanţaaa!! În sfârşit o pauză de la şcoală!
Am fugit…
02/02/2015/de himalayatravelAm fugit…

Emoțiile primei tabere
Am inceput pe data de 25 ianuarie a doua tabara pentru copiii…
28/01/2015/de himalayatravel
Weekend Family pe pârtie
A venit momentul pentru debutul următorului tip de evenimete …
23/01/2015/de himalayatravel
Despre cea mai tânără grupă de snowboard
Deseori suntem întrebaţi de la ce vârstă pot veni copiii…
13/01/2015/de himalayatravel
Uite-așa arată iarna!
Stiti cum arata iarna...acea iarna pe care nu am mai intalnit-o…
07/01/2015/de himalayatravel
Jurnalul primei tabere din sezonul 2014
18 decembrie
Astazi a fost a doua zi de tabara. Schiorii au…
18/12/2014/de himalayatravelAstazi a fost a doua zi de tabara. Schiorii au…

Jurnal de Ischgl
Aceasta pagina gazduieste un jurnal al aventurii noastre de la…
15/12/2014/de himalayatravel
Tabara de fotografie – Intampinarea iernii
Știți ce înseamnă „pesimist” ? ..v-o spun eu: pesimist…
15/12/2014/de himalayatravel
Despre ambiția și curajul mamei lui Mălin
„În urmă cu 3 ani nu mă gândeam că îl pot lăsa pe Mălin, băiețelul meu de 4 ani diagnosticat cu autism, cu bunicii săi pentru o săptămână. El are nevoi speciale, spuneam eu. Cu toate acestea l-am trimis în tabăra organizată de Luciana si echipa ei pentru că doream să-i creez contextul de independență față de mine, față de camera de terapie, față de cunoscut și să-i ofer șansa primei tabere și primei experiențe singur.„
05/12/2014/de himalayatravel
Un weekend bun de pus în ramă, cu Himalaya Travel și F64
Un weekend bun de pus în ramă, cu Himalaya Travel și F64
BUCURESTI…
03/12/2014/de himalayatravelBUCURESTI…

În vacanța de toamnă
Tabăra din vacanţa de toamnă
Pe 2 noiembrie am plecat…
10/11/2014/de himalayatravelPe 2 noiembrie am plecat…

Rebranding Himalaya Travel
Miercuri seară ne-am strâns prietenii la un “memories-storm” și să cunoaștem vocile din spatele telefonului.
Ca într-un spectacol, totul a început când ultimul dintre noi și-a pus tricoul – costumul care ne făcea unul. Din acel moment eram Luci, Matei, Tibi, Radu, Nico, Drobeta, Marian “de la Himalaya Travel”. Ne-am identificat cu echipa.
01/11/2014/de himalayatravelCa într-un spectacol, totul a început când ultimul dintre noi și-a pus tricoul – costumul care ne făcea unul. Din acel moment eram Luci, Matei, Tibi, Radu, Nico, Drobeta, Marian “de la Himalaya Travel”. Ne-am identificat cu echipa.

Între Halloween și Focul lui Sumedru
În weekendul 24-26 octombrie am păstrat tradiția de a ieși…
29/10/2014/de himalayatravel
Povestea Nicoletei
An de an descopăr copii grozavi cu care mă întâlnesc prin forfota orașului și aducem un colțișor de munte în mijlocul Bucureștiului prin amintirile trezite. Copii au devenit o parte din identitatea mea. Dacă vreun prieten este rugat să spună primul gând legat de mine acesta va fi "MULȚI COPII". Recunosc! Sunt vinovată! Iubesc ceea ce fac și îmi doresc să las în urma mea deprinderi, atitudini despre care cei mici nu își vor mai aminti de unde le-au adunat, dar pe care le vor folosi întreaga viață.
09/10/2014/de himalayatravel
Pe Margherita Peak, la 5109m (Ianuarie 2014)
Mai aveam cativa pasi pana pe varf, respiram greu, ma miscam…
08/10/2014/de Luciana Laudoniu
Jurnal din tabăra de fotografie
Cand incepi un drum, esti plin de emotii si curiozitati. La…
14/09/2014/de Luciana Laudoniu
Muntii Retezat – ”Uriașul cu ochii albaștri”
Bijuteria Carpatilor romanesti, masivul presarat cu 80 de oaze albastre in care se oglindeste cerul, muntele care strapunge norii si care te imbie sa-i afli povestile fascinante.. acesta este Retezatul. Atunci când te plimbi prin Retezat nu ai cum să nu simţi grandoarea şi masivitatea împrejurimilor. Pădurile virgine, pășunile alpine de o frumusețe aparte, vârfurile ce depășesc 2 500 m, multitudinea de lacuri glaciare și o biodiversitate aparte, constituie decorul primului parc național al României.
04/03/2013/de himalayatravelLinkuri utile
0735.131.131
[email protected]
Apollonia Hirscher, nr. 11, Brasov



